Despre ce să mai vorbim?

…dacă nu despre politici pe care nici măcar nu știm să le înțelegem, dincolo de care nu știm să zărim adevăruri care, poate, ne-ar mai lumina din căi, din alegeri, din perspective, măcar de mâine încolo, dacă astăzi tot suntem ai nimănui și ai tuturora în același timp, în straniul joc dintre da și nu, care ne prinde la mijloc și ne strivește fără milă.

…dacă nu despre încălzirea globală și starea de degradare la care e supus pământul pe care spunem, din vârful buzelor, că îl iubim și de grija căruia, tot din vârful buzelor, nu putem dormi și nu putem nici să ne trezim la ora la care ar trebui să înceapă schimbarea care să și conteze.

EMISIUNI Câți români s-au uitat la interviul lui Călin Georgescu de la Realitatea TV. Emisiunea Ancăi Alexandrescu a explodat în audiențe

18:18

ACUZAȚII Procesul lui Nicolas Sarkozy continuă: fostul președinte francez revine în instanță și riscă până la 10 ani de închisoare

18:05

…dacă nu despre cultura care se află într-o permanentă oală sub presiune pe care uită cineva să o ia de pe foc, dar care, fiind fabricată din fel de fel de materiale de înaltă calitate, nu explodează niciodată pe aproape de ființe pe care le-ar putea atinge sau cărora le-ar putea atrage, prin puțin zgomot făcut la timp, atenția.

…dacă nu despre copiii noștri care învață, din cercurile pe care nu le putem elimina și controla în totalitate, cum se face, încă de la vârste fragede, ca să distrugi tot ce e mai frumos și mai curat din anii copilăriei, din anii în care, din fericire, de fapt n-ar fi de făcut altceva decât niște teme pentru școala de mâine și niște jocuri cu mingea în parcul de lângă casă.

…dacă nu despre angajații fără școală care ocupă locuri de muncă bune, ce ar necesita o oarecare pregătire și niște studii aprofundate în domeniu, care ridică din tocuri pe coridoare lungi, protejați de câte un soț, de câte o mătușă, de orice altă cumetrie care îi ține în funcții și care le virează, prin metoda loviturii cu mantă, câte un salariu generos, lună de lună, în conturi deschise pe la băncile deștepte, capabile să inventeze orice formulă ca să câștige mai mult din comisioane, în timp ce oamenii competenți sunt dați afară sau așteaptă să prindă un post de ospătari ca să reușească să mai tragă de viață până luna viitoare.

…dacă nu despre sutele de destinații turistice din România, locuri cu adevărat atinse de ceva baghete magice, dar de care nu are grijă niciun primar, niciun președinte de consiliu județean, niciun prefect, niciun premier, niciun președinte, pentru că, pur și simplu, nu pare important să ne promovăm dincolo de granițe, să fim noi aceia la care să se vrea să se ajungă, să fim noi cei interesanți pentru vecinii mai din vest sau mai de departe, de pe continente de dincolo de mări și oceane.

…dacă nu despre spitalele mizere în care mor oamenii cu zile, din cauza lipsei de personal, din cauza curățeniei precare, din cauza medicamentelor care lipsesc din stoc și de pe rețetele prescrise și așa târziu și inutil, spitale care seamănă cu niște căsuțe ale groazei, din filmele la care cei mici nici măcar n-ar trebui să aibă acces și în care nefericiții ajung cu ultima speranță, ca să salveze ultimul fir de care le atârnă viață. Ultima licărire.

Așadar, despre ce altceva ați vrea să mai vorbim? Ca să fim demni să fim luați în serios, ca să fim auziți și ca să ne și răspundă cineva – nu numai o umbră – la niște simple întrebări despre o simplă viață care ne-a fost pusă în trup și care, de la o vreme, fără niciun fel de interese ascunse, doar vrea să știe adevărul.

Citește și:

Liniştea de după furtună

Horoscopul zilei

Ţara lui Nichita Stănescu

Artificialii de serviciu

Cât tupeu mai aveţi, domnule?