Prima pagină » Actualitate » Lovitură teribilă pentru prințul Paul și alți 4.000 de FUGARI. Noua lege abia a intrat în vigoare

Lovitură teribilă pentru prințul Paul și alți 4.000 de FUGARI. Noua lege abia a intrat în vigoare

Peste 4.000 de condamnați definitiv de instanțele românești care sunt dați în urmărire sunt considerați evadați după ce, luna trecută, a intrat în vigoare așa-numita Lege a fugarilor”. Printre aceștia se numără și Paul al României, Alina Bica, Mario Iorgulescu sau cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Mircea Costea. 

Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat în 14 martie 2025 ”Legea fugarilor”, o modificare a Codului penal care urmărește înăsprirea pedepselor pentru persoanele condamnate definitiv la închisoare și care se sustrag de la executarea pedepsei.

Potrivit noilor reglementări, condamnații care nu se prezintă la Poliție în termen de șapte zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea instanței vor fi considerați evadați și vor fi supuși unei pedepse suplimentare.

Totodată, în cazul persoanelor care, la data de 14 martie, erau deja condamnate definitiv, legea a început să producă efecte la șapte zile de la promulgare.

Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că în baza de date a Poliției Române figurează peste 4.000 de fugari condamnați definitiv. Aceștia vor fi acuzați de evadare și vor fi considerați „în stare de recidivă postcondamnatorie”, faptă pentru care, la pedeapsa principală, va fi adăugată o nouă pedeapsă cuprinsă între 6 luni și 3 ani.

Reprezentanții Ministerului Justiției sunt de părere că noua lege îi va convinge, cel puțin pe condamnații cu pedepse mici, să se predea în termenul prevăzut de noua legislație.

Cumnatul lui Geoană, localizat chiar de reporterii Gândul

Printre cei 4.000 de fugari se numără și prințul Paul al României, condamnat la 3 ani și 4 luni în dosarul „Ferma Băneasa”, Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, condamnată la 4 ani de închisoare pentru favorizarea făptuitorului, sau Mario Iorgulescu, condamnat în două dosare.

Fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, are pe numele său două condamnări definitive. Fugit în Italia, Iorgulescu junior are de executat o sentință de 3 ani pentru lipsire de libertate, după ce, împreună cu mai mulți interlopi periculoși, a sechestrat un bărbat, care a fost torturat cu ciocanul pentru șnițele, dar și o condamnare de 8 ani și 8 luni în cazul accidentului rutier mortal pe care l-a provocat în 2019.

Un alt fugar care riscă să primească 3 ani de închisoare în plus este cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Mircea Costea. Fugit din țară după ce a primit 6 ani de închisoare cu executare, într-un dosar de corupție, cumnatul lui Geoană a fost localizat și fotografiat la Istanbul de către fotoreporterii Gândul. Ulterior, acesta a fost prins și reținut, la sfârșitul lunii februarie, în Turcia.

Fostul șef al EximBank, Ionuț Mircea Costea, a acceptat să fie extrădat în România, într-o declarație făcută în fața instanței din Istanbul.


CITEȘTE ȘI:

Dezertorul din Slatina care a împușcat doi oameni cu AKM-ul a ajuns să facă PRĂPĂD în Belgia și Franța. A recidivat imediat după eliberare

Mascații Poliției Ilfov, filmați în timp ce provocau haos pe șoseaua de centură. Ar fi făcut inclusiv un accident și ar fi fugit de la fața locului

Banii SECHESTRAȚI de la „Fantoma” din mafia spitalelor și fostul șef în ASSMB. Ce mită a predat protejata lui Vlad Voiculescu, denunțătoarea din dosar

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ