Prima pagină » Vremea » Cum va fi vremea de 1 Mai 2025 la munte și la mare. PLOILE și-ar putea face apariția

Cum va fi vremea de 1 Mai 2025 la munte și la mare. PLOILE și-ar putea face apariția

Cum va fi vremea de 1 Mai 2025 la munte și la mare. PLOILE și-ar putea face apariția
foto ilustrativa: sursa foto: Envato

În prezent, românii se pregătesc de Sărbătorile Pascale, dar cu siguranță se gândesc și la minivacanța de 1 Mai 2025, care, printre altele, reprezintă și debutul sezonului estival.

Ca în fiecare an, minivacanța de 1 Mai, care, anul acesta, cel mai probabil va fi în perioada joi, 1 mai – duminică, 4 mai, deschide sezonul estival, iar românii așteaptă să ia cu asalt litoralul românesc.

Cel mai probabil, unii dintre români vor opta și pentru țări străine, astfel că este de așteptat ca mulți români să petreacă 1 Mai în destinații ca Bulgaria sau Grecia.

Cu toate că mai sunt aproximativ două săptămâni până la minivacanța de 1 Mai, iar lucrurile se mai pot schimba, iată că specialiștii nu sunt prea optimiști în ce privește vremea de 1 Mai la mare, pe litoralul românesc.

Prin urmare, sunt așteptate numai 15-18 grade Celsius ziua, iar noaptea în jur de 10-12 grade. Este posibil să avem precipitații, respectiv ploi cu tunete și fulgere.

Cei care optează pentru 1 Mai în Bulgaria trebuie să știe că acolo s-ar putea să fie puțin mai cald decât pe litoralul românesc, dar să se înregistreze și mai mult precipitații, mai ales în a doua parte a zilelor.

La munte vor fi ploi

Din primele informații aflăm că nici zona de munte nu scapă de ploi în minivacanța de 1 Mai. Aici este posibil să fie ploi destul de multe în fiecare zi din minivacanță, însă mai ales în weekendul din 3-4 mai 2025.

În mod evident, la munte va fi și mai frig decât pe litoral. Spre exemplu, la Sinaia se anunță temperaturi maxime de 10-11 grade Celsius, iar la Brașov se anunță temperaturi de 12-13 grade Celsius.

CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Imperiul secret al filmelor piratate a căzut! Cum au spart polițiștii italieni rețeaua CINEMAGOAL care făcea milioane din streaming ilegal
Digi24
Trump așteaptă cu groază ziua în care va trebui să facă față „Fantomei de 5,02 dolari”
Cancan.ro
Mihai Neșu primește o pensie colosală de la olandezi. Cât încasează lunar fostul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Tragedia din Bacău. Șefa Ambulanței județene spune că nu și-a dat seama cât de grav era cazul copilului mort la școală: „Acum cu siguranță aș fi trimis echipaj cu medic”
Mediafax
Fosta iubită a unui cântăreț celebru, acuzată că a pus la cale uciderea lui
Click
Țara care a ajuns lider în turismul de relaxare și wellness. Mulți români aleg să-și petreacă vacanță aici: „M-am simțit complet relaxată și fără stres”
Digi24
Bătaie în Centrul Vechi din Capitală între ucraineni și o bandă de motocicliști români. Jandarmii au intervenit în timpul nopții
Cancan.ro
Veste uriașă în lumea mondenă! Celebra cântăreață din România a devenit mamă pentru prima dată
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Mona Nicolici, fosta prezentatoare de știri de la Antena 1. Cum arată astăzi, la 56 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Se modifică procedura de obținere a permisului de conducere
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Un mormânt vechi de 950 de ani a dezvăluit un ritual neașteptat al oamenilor