Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan, despre Planșeul Unirii: Primăria Sectorului 4 trebuie să ceară autorizația de construire

Nicușor Dan, despre Planșeul Unirii: Primăria Sectorului 4 trebuie să ceară autorizația de construire

Nicolae Oprea

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, joi, că la Primăria Capitalei încă nu au a ajuns documentația pentru autorizația de construire necesară pentru reabilitarea la Planșeul Unirii.

„Până ieri, când am întrebat, nu venise documentația pentru autorizație. Primăria sectorului 4 susține că toate celelalte documente sunt în Primăria Capitalei, depuse la dosar, și doar acesta trebuie corectat. Conform legii, când solicitantul dorește să obțină autorizația, face o cerere însoțită de avizele din certificatul de urbanism. Pentru a obține autorizație. Noi am avut o corespondență numeroasă cu Primăria sectorului 4, în care s-au trimis fel de fel de acte, pe diferite versiuni ale lucrării tehnice. Nu putem noi să facem corespondența tehnică, ei trebuie să spună, „iată proiectul, avizele pe care le avem, și acum să ne dați autorizația. Nu suntem la momentul ăsta”, a declarat Nicușor Dan joi, în cadrul unei conferințe de presă.

Ce trebuie să facă Primăria Sectorului 4 ca să poată demara lucrările de reabilitare la Planșeul Unirii

Lucrările de reabilitare de la Planșeul Unirii sunt în continuare la „mâna” lui Nicușor Dan. Edilul general al Capitalei a semnat ultimul aviz, cel de la Comisia Tehnică de Circulație (CTC), însă, primăria condusă de Daniel Băluță are de trecut un alt hop. Unul extrem de important, ca să poată demara lucrările la structura de beton din Piața Unirii.

„Primăria Sectorului 4 are toate avizele, are tot dosarul, cu tot ce trebuie. Dar tot de Nicușor Dan depinde în continuare. După Sărbătorile de Paște, Primăria Sectorului 4 va depune la Primăria Municipiului București Documentația Tehnică pentru Obținerea Autorizației de Construire. Această autorizație trebuie semnată tot de primarul general, Nicușor Dan. Ca atare, primăria condusă de Daniel Băluță este tot la mâna lui Nicușor Dan pentru demararea lucrărilor”, au explicat pentru Gândul surse administrative.

Foto: Andreea Alexandru, Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Greșelile care îți GOLESC portofelul la supermarket. Cum să cheltuiești MAI PUȚIN la cumpărături
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
A murit Eugen Olariu! Avea doar 49 de ani
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Durerea părinților adolescentei care a cerut să fie eutanasiată la 16 ani: „Se simțea într-o gaură neagră”
Mediafax
GAFĂ diplomatică: premierul unei SUPERPUTERI a primit un premiu inventat
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Cele mai bune două orașe din lume sunt din aceeași țară