Prima pagină » Sport » Zeljko Kopic s-a plâns de probleme de LOT, după ce Dinamo a fost învinsă de olteni. Ce spune despre meciurile de pe Arena Națională

Zeljko Kopic s-a plâns de probleme de LOT, după ce Dinamo a fost învinsă de olteni. Ce spune despre meciurile de pe Arena Națională

Zeljko Kopic s-a plâns de probleme de LOT, după ce Dinamo a fost învinsă de olteni. Ce spune despre meciurile de pe Arena Națională

Universitatea Craiova a învins Dinamo București, 2-0, într-un meci din etapa a cincea a play-off-ului Superligii, iar antrenorul dinamovist Kopic a vorbit despre partidă, lot și a spus de ce nu-i place să joace pe Arena Națională.

Au marcat Ștefan Baiaram (53), Alexandru Mitriță (62).

În play-off conduce FCSB, 39 de puncte, urmată de Universitatea Craiova, 36 de puncte, şi CFR Cluj, 34 de puncte. Dinamo este pe locul 5, cu 29 de puncte.

Zeljko Kopic s-a plâns de probleme de lot, după ce Dinamo a fost învinsă

„Cred că le-am blocat bine partea dreaptă, unde au jucat Mitriță și Bancu, cu Costin și Sivis. Nu și-au creat ocazii. Am fost foarte buni și pe tranziție, ne-am creat și noi câteva oportunități. În repriza a doua, au marcat la prima lor ocazie. Apoi am mărit ritmul din punct de vedere ofensiv. Nu am avut contraatacuri până la golul fantastic al lui Mitriță, iar la scorul de 2-0 cred că meciul s-a încheiat.

Nu pot spune că nu ne-am luptat. Jucătorii au dat totul, avem limitele noastre, dar nu am văzut ca echipa Craiovei să aibă mari ocazii de gol. Ei au marcat, noi nu. Asta este. Nu este bine când pierzi o partidă, însă nu am foarte multe lucruri de reproșat jucătorilor. Este dificil să menții același ritm timp de 90 de minute, mai ales în fața unui adversar foarte bun din punct de vedere ofensiv. Reacția lui Baiaram a fost excelentă, iar apoi le-am oferit mai mult spațiu. Dacă am fi reușit să marcăm, cred că meciul ar fi fost mai echilibrat”, a spus Zeljko Kopic.

Antrenorul dinamovist a continuat: „Am spus deja că, în această perioadă, în care am ajuns în play-off, ne-am epuizat toate resursele, iar jucătorii au dat totul, până la limită. E normal ca, în astfel de condiții, să apară accidentări. În privința celorlalți jucători, sper să revină săptămâna viitoare. Vrem să luptăm, să obținem puncte, însă trebuie să înțelegem situația în care ne aflăm. Păscălău și Soare sunt jucători tineri, Păscălău a jucat la echipa națională U19, iar Soare are meciuri în liga a doua. Au talent și un viitor în Superligă, însă nu este ușor să te adaptezi în play-off. A fost momentul potrivit să le dau minute, să simtă că fac parte din echipă și să le dau energie, pentru a lupta să se adapteze la acest nivel”.

Mai avem 5 meciuri, dintre care 4 pe Arena Națională. Vom vedea ce jucători vom avea la dispoziție, vom pregăti fiecare meci la maximum și vom încerca să îi motivăm pe jucători, dar și să începem pregătirile pentru sezonul viitor.Am discutat deja: toți știm că suprafața de pe Arcul de Triumf nu este una bună, dar acolo jucătorii se simt foarte bine. Aici (n.r. – Arena Națională) nu simt același nivel de energie ca acolo, însă trebuie să rezolvăm această problemă, să continuăm, să ne adaptăm și să obținem rezultate bune pe acest stadion. Trebuie să respectăm clubul și să ne respectăm suporterii. Nu putem spune că vom juca doar cu jucători tineri, trebuie să ne luptăm și să dăm totul. Însă, dacă va exista posibilitatea, cu siguranță le vom da șansa și celor mai tineri. Totuși, trebuie să jucăm la cel mai înalt nivel și să încercăm să obținem puncte – Zeljko Kopic

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi