Prima pagină » Actualitate » Război în Orientul Mijlociu, ziua 569. Iranul și SUA, o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear

Război în Orientul Mijlociu, ziua 569. Iranul și SUA, o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear

Război în Orientul Mijlociu, ziua 569. Iranul și SUA, o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear
Washington Post: Urmează săptămâni de operațiuni terestre în Iran / Sursa FOTO: Shutterstock

SUA și Iranul au avut, în Oman, a treia rundă de negocieri asupra programului nuclear iranian, discuții care, conform Teheranului, au fost serioase, dar nu au eliminat divergențele.

O nouă rundă de tratative a fost convenită pentru săptămâna viitoare, relatează AFP.

Următoarele discuții, pe 3 mai

Aceste discuții, care se desfășoară indirect, urmăresc încheierea unui nou acord care să împiedice Iranul să obțină arme nucleare, ambiție mereu negată de Teheran, în schimbul ridicării sancțiunilor care îi afectează economia.

În Oman au fost abordate „toate principiile fundamentale, obiectivele și preocupările tehnice”, a declarat ministrul de Externe al țării gazdă, Badr al-Boussaidi, care joacă rolul de mediator.

Potrivit televiziunii de stat de la Teheran, ministrul de Externe iranian, Abbas Araghchi, și emisarul american Steve Witkoff se vor întoarce în capitalele lor pentru consultări cu liderii politici. Discuțiile vor continua cu o nouă întâlnire programată pentru 3 mai.

Un membru al echipei de negociatori iranieni a declarat că discuțiile s-au limitat la sancțiuni și chestiunile nucleare.

Israelul vrea să lovească instalațiile nuclreare iraniene

Potrivit unor relatări din presa americană, Israelul ar fi dorit să atace instalațiile nucleare iraniene, dar a fost oprit de președintele Donald Trump, care, totuși, a amenințat și el Iranul cu acțiuni militare dacă nu încheie un nou acord privind programul său nuclear.

Între timp, Washingtonul a anunțat marți noi sancțiuni împotriva sectorului petrolier al Iranului, Teheranul denunțând o „abordare ostilă”.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), ce monitorizează programul nuclear al Iranului, a cerut Teheranului să explice prezența unor tuneluri în jurul sitului Natanz, din centrul țării, unde se află centrifuge folosite pentru îmbogățirea uraniului. Ministrul de Externe iranian a susținut că dreptul țării sale de a îmbogăți uraniul este „nenegociabil”.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât să mănânci pentru a-ți proteja inima? O analiză a 87 de studii oferă răspunsul!
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!