Prima pagină » Actualitate » Povestea Mariei, FURATĂ la 10 ani din Spitalul pentru Copii „Budimex”. „Au trecut 25 de ani și tot mi-e frică să rămân singură”

Povestea Mariei, FURATĂ la 10 ani din Spitalul pentru Copii „Budimex”. „Au trecut 25 de ani și tot mi-e frică să rămân singură”

O jurnalistă în vârstă de 35 de ani, care, pe când era copil, a fost răpită din Spitalul de Urgență pentru Copii „Budimex”, actualul „Marie Curie”, a povestit, în exclusivitate pentru Gândul, cum a reușit o femeie să plece cu ea și cum a fost salvată, în ultimul moment, de o asistentă medicală.     

Mai ales înainte de Revoluție, când informațiile apărute în presa vremii serveau aproape exclusiv propagandei PCR, știrile circulau mai mult sub forma unor zvonuri. Iar printre aceste zvonuri existau povești înspăimântătoare despre copii furați, schilodiți și puși să cerșească, informații care, după 1989, nu s-au confirmat oficial.

Totuși, mărturia unei jurnaliste din București, care a fost personal victima unei astfel de întâmplări, demonstrează că în spatele zvonurilor despre copiii răpiți a existat întotdeauna ceva mai mult decât un sâmbure de adevăr.

„Acum vreo 25 de ani, eram internată la Spitalul «Marie Curie» (Budimex). În salonul în care mă aflam a venit o femeie, care s-a internat pentru o zi, aducând cu ea o fetiță. Eram singură, fără mama mea, care venea doar la vizite. Fetița respectivei nu părea să aibă vreo problemă de sănătate, iar femeia a început să stea de vorbă cu mine. A doua zi, mi-a propus să mergem împreună până în fața spitalului să căutăm un magazin. În inocența mea, am acceptat. Deși eram la etajele 6 sau 7, nu îmi mai amintesc precis, am traversat un hol imens și am coborât cu liftul, prin fața asistentelor și medicilor. Însă nimeni nu s-a sesizat!

„Te plătesc în natură!”

Mai mult, la ieșirea din spital, paznicul a întrebat-o: «Iar ai venit?», iar ea i-a răspuns: «Vezi-ți de treabă, că te plătesc în natură». La acea vârstă nu înțelegeam ce înseamnă acest lucru. M-a dus până în stația de autobuz din apropiere, voia să plecăm. Dar norocul meu a fost că totuși o asistentă de bună credință m-a observat pe geamul spitalului, a venit alergând și m-a tras din mâinile ei. Totul a fost spus mamei mele într-un mod calm, pentru a o liniști și a o convinge să nu facă plângere la Poliție, lucru care ar fi atras o anchetă ce ar fi putut afecta unii angajați ai spitalului”, a povestit, în exclusivitate pentru Gândul, Maria, o jurnalistă în vârstă de 35 de ani.

Aceasta a afirmat că incidentul a marcat-o pentru toată viața, sens în care Maria se teme și astăzi să rămână singură. Amintirile au răscolit-o însă și mai mult după ce a citit știrile legate de vânzarea bebelușului luat cu sacoșa direct din maternitatea de la Bacău.

Copil cumpărat cu 3.000 de lei direct de la mamă

La începutul acestui an, Ana Maria Alistar, din Bacău, s-a înțeles cu o femeie fără posibilități materiale, însărcinată cu gemeni, să-i vândă unul dintre copii. Cele două căzuseră de acord pentru suma de 5.000 de lei, însă, până la urmă, Alistar i-a plătit numai 3.000 de lei.

Ulterior, la data de 27 aprilie, cumpărătoarea s-a echipat în halat și pijamale, așa cum a fost învățată chiar de mama copiilor, și a mers la Maternitatea din Bacău, unde a urcat direct la Secția de Neonatologie. Femeia a intrat în salonul numărul 2, a găsit acolo bebelușul pentru care plătise, l-a băgat într-o sacoșă din hârtie și a plecat în grabă. Aceasta a fost ulterior identificată de polițiști și reținută pentru lipsire de libertate.


CITEȘTE ȘI:

MĂRTURII șocante din lumea subterană a traficului cu bebeluși din România. Cât costă un nou-născut vândut la poarta maternității

Medicul Radu Țincu dezvăluie efectele cocktailurilor de DROGURI. De ce nu a rămas RAREȘ internat în spital: “E un pattern al acestui tip de pacient”

MĂRTURII zguduitoare despre traficul de droguri în centrele de plasament. Copiii instituționalizați sunt recrutați și puși să vândă stupefiante

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
Reacția lui George Simion după ancheta despre șeful SPP, Lucian Pahonțu
Cancan.ro
Victoria Ionescu, îngropată cu porecla pe cruce. Cine este 'Natasha', de fapt
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
Radu Miruță, despre apărarea României: „Nu vrem modernizarea Armatei? Atunci să vorbim în limba rusă”. Ce urmează după miliardele din SAFE
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„E un nou standard?” Clientul unui restaurant din Cluj, revoltat de ce a găsit pe nota de plată
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Familia și prietenii și-au luat adio de la Victoria. Fiica EX-deputatului Cazimir Ionescu a fost condusă pe ultimul drum
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie