Cât suntem de fragili!

Zilele acestea, ştirile din întreaga Europă au fost dominate de vestea blackout-ului din Spania, Portugalia şi Andorra. Acolo, pentru mai bine de 9 ore, dintr-o dată, oamenii nu au mai avut, pe rând, electricitate în case, reţea pentru internet, semnal la telefonia mobilă şi, apoi, apă la robinete. Întâmplător, Portugalia e un fel de casă a mea a doua. Aşa că, din discuţiile cu prietenii de acolo, ştiu bine care a fost sentimentul. Cum s-a simţit întunericul.

O foarte apropiată ne povestea: „A fost 10 ore pauză de curent electric și 6 ore nu am avut nici internet. Nu știam cât va dura, așa că am început să ne impacientăm, cum telefoanele se descărcau. Lumea a intrat în panică, s-au golit magazinele alimentare. Orașul a rămas fără semafoare, toți au fost dirijați de poliție. Au fost oameni prinși în lifturi și manual au fost scoși.

Metroul – oprit în tunel și oameni care au plecat pe jos, cu lanterna telefonului. Spitalele și școlile au avut generatoare, așa că și-au continuat activitatea. Madeira și Azore nu au avut nicio problemă pentru că au autonomie la curentul electric”

POLITICĂ Mirel Palada: „Dintre ultimii trei președinți, NICUȘOR Dan pornește cu bagajul inițial de încredere cel mai scăzut”

18:59

SPORT Cum poate arăta primul 11 al României în MECIUL cu Austria

18:01

„Mare frică am îndurat. Dacă aveam o urgență cu salvarea, nu aș fi putut să o chem. Bine că a trecut, adevărul nu-l vom ști nici de data asta. A fost o repetiție, ne-a prins fără baterii, fără o sursă de făcut mâncare, cum totul aici e pe electricitate. Și congelatorul plin de alimente…”

Sună a scenariu de film, chiar am văzut de curând unul în care un atac cibernetic face din toate realitățile niște scene de război, cu trenuri care, din lipsa semnalului, se ciocnesc între ele, cu bariere care nu se mai coboară și cu oameni care, într-o fracțiune de secundă, se sting. Și, ca în pandemie, privind către Portugalia și către Spania, către întunericul așezat pe fiecare destin de acolo, încercând să iau legătura cu ai mei și nereușind decât să trimit niște mesaje care nu ajungeau nicăieri, mă gândeam: cât suntem de fragili! Cât suntem de mici, de neatenți, de dependenți de toate aceste mărunte nevoi de fiecare zi: electricitatea, în cazul acesta.

Alți prieteni ne spuneau că întunericul, pe malul Atlanticului, ar fi putut fi considerat aproape… romantic. Asta pentru că la miezul nopții lumina s-a întors. Altfel, ar fi început să fie de-a dreptul supărător, având în vedere că s-a rămas fără apă, telefonie, internet, cu frigiderul curgând…

În rest, spuneau ei, în ziua blackout-ului, plajele au fost pline. Un alt cunoscut, aflat în Spania, ne transmitea că pe străzile madrilene oamenii citesc. Și în case joacă table. Iar la magazinele alimentare, plata se face cu bani cash, pe caiet, matematica fiind rezolvată cu clasicul calculator cu baterie.

O revenire, pentru o zi, la o simplitate de care, poate, unora le e dor. O simplitate care ar trebui, într-o măsură decentă, să existe și în zilele obișnuite, în care avem și internet și rețea 5G. Pentru că tot în Portugalia, am acces la un grup de WhatsApp, format exclusiv din copii și preadolescenți, care strigau, la miezul nopții, cât de grea le-a fost ziua, cât de imposibil le-a fost să accepte că bateria telefonului se termină și că internet pentru rețelele sociale nu există. Și îmi venea să plâng, de tristețe că oamenii mari de mâine trăiesc astfel de drame: cum să reziste o zi întreagă fără telefon? Păi și atunci ce e de făcut?

Suntem fragili, suntem extrem de fragili. Dacă ne pun masca pe față iar și ne iau lumina câteva zile, ne-au distrus. Dar inconștiența e chiar mai mare decât această fragilitate. Pentru că, a doua zi după blackout, cei mai mulți dintre spanioli și destui dintre portughezi, după ce s-au asigurat că se înghesuie la bancomat să scoată bani cash, cu siguranță au pus mâna pe telefon și au mai derulat ecranul vreunei aplicații, uitând de cât de vie și bogată e lumea reală, din care, cândva, au făcut și ei parte. Nu vreau să mă gândesc cum am fi reacționat noi, românii…

Citește și:

Liniştea de după furtună

Horoscopul zilei

Ţara lui Nichita Stănescu

Artificialii de serviciu

Cât tupeu mai aveţi, domnule?

Autor

Ana-Maria Păunescu

Ana-Maria Păunescu s-a născut pe 25 decembrie 1990, în București, într-o casă cu poezie și aer de Crăciun. După ce a terminat liceul Cervantes din capitală, a continuat să studieze limba spaniolă ... vezi toate articolele