Prima pagină » Știri politice » Robert Turcescu demască operațiunea „Nicușor-președinte”: „Se încearcă anestezierea acestui val suveranist sau anestezierea suveraniștilor”

Robert Turcescu demască operațiunea „Nicușor-președinte”: „Se încearcă anestezierea acestui val suveranist sau anestezierea suveraniștilor”

Jurnalistul Robert Turcescu a dezvăluit în emisiunea Ai Aflat! planul lui Nicușor Dan prin care încearcă să ajungă președinte, mizând că: „În primul rând trebuie să fie foarte clar că valul suveranist este în momentul de față țintit spre adormire. Adică se încearcă anestezierea acestui val suveranist sau anestezierea suveraniștilor, din punctul meu de vedere, și am și niște informații în acest sens, dar cum să zic, e greu să spun cât la nume, și anume câte procente lui George Simion au fost puse intenționat.”

Robert Turcescu a menționat că „de la un scor pe care îl avea de 33, maximum 34% i s-au mai pus în traistă 5-7 procente, ca să treacă de 40% tocmai ca să existe, dacă vreți, odată, această stare de alertă pe care au născut-o, wow candidatul suveranist, extremist, putinist, nu știu ce, cutare are peste 40% trezește-te, Ioane, mergi la vot, că vin extremiștii vin cutare, are, are 40% treci, ridică-te, ia chiloții, du-te scoate rudele, du-te oricum. O dată, această chestiune și doi la mână pentru ca mișcarea suveranistă să spună: Ați văzut măi noștri, suntem ca și câștigător, tată, ne relaxăm, stăm la soare, putem pe 18  mai, să plecăm eventual noi la mare și să nici nu mai votăm, că oricum iese Simion. Pe această chestiune se va marșa și se marșează în continuare.”

„Doi este nefiresc ce s-a întâmplat în materie de prezență la vot. Tensiunea electorală din 4 mai anul acesta, da, a fost mult mai mare decât tensiune electorală din 24 noiembrie au trecut. Sigur, în 24 noiembrie anul trecut, aveam niște ciumeți din care erau activele de partid care forjeau, că nu apăruse cometa Georgescu.”

Întreaga emisiune poate fi văzută mai jos.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât de des se uită copiii președintelui la televizor? Nicușor Dan: „Au voie, când și când, la niște filme pe calculator”
Digi24
Pe cine vor românii premier și ce cred că ar trebui să facă Nicușor Dan în conflictul Grindeanu vs. Bolojan (Sondaj comandat de Digi24)
Cancan.ro
Noua iubită a lui Valentin Sanfira a făcut haos în familia lui Liviu Dragnea: 'I-a băgat mâinile în gât'
Prosport.ro
Primarul Ciprian Ciucu îi dă lovitura de grație lui Gigi Becali
Adevarul
„Fabricile de mașini devin fabrici de tancuri”. Cum se sinucide economic UE și dă aripi ascensiunii fasciste
Mediafax
Ilie Bolojan anunță lista companiilor de stat care vor fi închise sau comasate. Ce se va întâmpla cu celelalte
Click
Sarah, fiica cea mică a Anamariei Prodan, de nerecunoscut. Cum arată după ce a „topit” un număr considerabil de kilograme
Digi24
Cine va fi următorul „perturbator-șef” al Uniunii Europene. 5 lideri ar putea prelua rolul lui Viktor Orban
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 48 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Oana Roman în costum de baie la 50 de ani. Și-a etalat noua siluetă! A slăbit drastic
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Americanii au lansat cea mai „parșivă” dronă. Inspirată de „peștele vampir” care urmărește ținta înainte de atac
Descopera.ro
Un bărbat a găsit cea mai mare peșteră din lume!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Motivul psihologic pentru care unii oameni devin mai fericiți odată cu vârsta, iar alții nu