Prima pagină » Actualitate » ANUNȚUL Vaticanului privind liturghia de inaugurare a Papei Leon al XIV-lea. Liderii mondiali, așteptați să se adune pentru eveniment

ANUNȚUL Vaticanului privind liturghia de inaugurare a Papei Leon al XIV-lea. Liderii mondiali, așteptați să se adune pentru eveniment

Mara Răducanu
ANUNȚUL Vaticanului privind liturghia de inaugurare a Papei Leon al XIV-lea. Liderii mondiali, așteptați să se adune pentru eveniment

Liturghia de inaugurare a Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică, 18 mai, în Piața Sfântul Petru, a anunțat vineri Vaticanul. După cum s-a anunțat joi, Papa Leon al XIV-lea, născut Robert Francis Prevost în Chicago, are 69 de ani și a fost ales de cei 133 de cardinali după doar 24 de ore de Conclav. El a devenit cel de-al 267-lea pontif și primul din Statele Unite care conduce cei 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume.

Liderii mondiali sunt așteptați să se adune pentru acest eveniment, care va avea loc la 10 zile după alegerea lui Robert Francis Prevost ca primul șef american al celor 1,4 miliarde de catolici din lume, potrivit informațiilor AFP, citat de Mediafax.ro.

Papa Leon al XIV-lea a studiat matematica, dar a decis să devină preot

În copilărie, Prevost a servit ca slujitor de altar la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Chicago. A urmat studiile secundare la seminarul mic al Ordinului Sfântului Augustin în 1973, înființat în secolul al XIII-lea.  În 1977, Prevost a obținut o licență în matematică la Universitatea Villanova, dar a decis să devină preot și s-a alăturat Ordinului Sfântului Augustin, depunând primele jurăminte către ordin în septembrie 1978 și jurămintele solemne în august 1981.

În 1982, hirotonit preot, a absolvit masterul la Uniunea Teologică Catolică din Chicago.  În 1987 a primit titlul de doctor după ce a susținut teza cu tema „Rolul priorului local în Ordinul Sfântului Augustin”.  A fost ales director de vocații și director al misiunilor provinciei augustiniene „Mama Bunului Sfat” din Olympia Fields, Illinois.

În vârstă de 69 ani, Prevost vorbește fluent în engleză, spaniolă, italiană, franceză și portugheză. De asemenea, poate citi în limba germană și în latină.

Vestea alegerii sale l-a bucurat pe președintele SUA Donald Trump, care și-a exprimat dorința din martie ca următorul papă să fie american.  Papa Leon al XIV-lea a devenit de Ziua Victoriei în Europa  primul pontif augustinian din istorie și al doilea din „Lumea Nouă”. El este succesorul Papei Francisc, care a decedat pe 21 aprilie 2025, în a doua zi de Paște.

Sursă foto: Gândul

CITIȚI ȘI:

Papa Leon al XIV-lea (Robert Francisc Prevost): Povestea primului suveran pontif nord-american, de la misionarismul din Peru la Episcopia Romei

VIDEO | Conclavul s-a încheiat / Cardinalii Bisericii Catolice au ales un nou PAPĂ – Robert Prevost / Leon al XIV-lea

Cum a reacționat fratele lui Leon al XIV-lea când a aflat cine este noul PAPĂ:”Nu-mi venea să cred că acest lucru poate fi posibil”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!