Prima pagină » Actualitate » Tragedie în munții Cascadele de Nord. 3 ALPINIȘTI au murit după ce au căzut de la 120 de metri înălțime. Un al patrulea a supraviețuit miraculos

Tragedie în munții Cascadele de Nord. 3 ALPINIȘTI au murit după ce au căzut de la 120 de metri înălțime. Un al patrulea a supraviețuit miraculos

Tragedie în munții Cascadele de Nord. 3 ALPINIȘTI au murit după ce au căzut de la 120 de metri înălțime. Un al patrulea a supraviețuit miraculos
Sursa foto: Profimedia images - Imagine cu rol ilustrativ

Un alpinist a supraviețuit miraculos după ce a căzut peste 120 de metri într-o râpă, în timp ce încerca să coboare un traseu dificil din munții North Cascades (munții Cascadele de Nord .red) din statul american Washington. Din păcate, ceilalți trei membri ai grupului au murit. 

Un tragic accident a avut loc în munții North Cascades, în nord-estul statului Washington (SUA), acolo unde un grup de patru alpiniști americani a căzut într-o râpă abruptă de la peste 120 de metri înălțime, în timp ce coborau de pe vârful Early Winters Spires.

Trei dintre alpiniști, cu vârste de 36, 47 și 63 de ani, au murit pe loc, în timp ce al patrulea a supraviețuit în mod incredibil.

Deși suferise o hemoragie internă și un traumatism cranian, bărbatul rănit a reușit să se elibereze din frânghiile și echipamentul încurcat, să ajungă pe întuneric la mașină și să conducă până la un telefon public pentru a cere ajutor, potrivit AP News.

Supraviețuire miraculoasă și cursa contracronometru

„A reușit să se elibereze dintr-o încurcătură de frânghii, căști și alte echipamente și să parcurgă drumul pe cont propriu, în ciuda rănilor grave”, a declarat Dave Yarnell, șerif adjunct al comitatului Okanogan.

Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce grupul încerca să coboare un traseu dificil. Autoritățile cred că aceștia își abandonaseră ascensiunea din cauza unei furtuni care se apropia.

În timpul coborârii, ancora de care erau prinse corzile a cedat, provocând o cădere inițială de 60 de metri, urmată de o altă cădere similară în teren înclinat.

„Părea că ancora – un piton – era vechi și uzat, spre deosebire de restul echipamentului care era relativ nou. Aceasta ar putea fi cauza prăbușirii”, a spus Cristina Woodworth, coordonatoarea echipei de căutare și salvare.

Pitonul, o piesă metalică folosită ca ancoră în crăpăturile stâncii, ar fi fost singurul punct de prindere, ceea ce este considerat periculos în condiții de coborâre. Specialiștii spun că, în general, alpiniștii folosesc ancore multiple pentru siguranță.

„Este neobișnuit să cobori în rapel folosind un singur piton. Asta crește riscul enorm”, a declarat Joshua Cole, ghid montan și coproprietar al North Cascades Mountain Guides.

Traseul Early Winters Spires, considerat de dificultate moderată

Alpinistul supraviețuitor, care nu a fost încă identificat public, a fost spitalizat la Seattle. Echipamentul său a fost recuperat și analizat pentru a se stabili cauza exactă a tragediei.

Echipele de intervenție au ajuns la fața locului cu ajutorul unui dispozitiv de localizare purtat de alpiniști, ale cărui coordonate au fost transmise de un prieten. Din cauza terenului dificil, cadavrele au fost recuperate cu elicopterul.

Traseul Early Winters Spires este considerat de dificultate moderată, dar este cunoscut pentru schimbările bruște de vreme care pot transforma rapid o ascensiune sigură într-una periculoasă.

„În cele din urmă, sperăm să obținem mai multe informații de la alpinistul care a supraviețuit”, a transmis coordonatoarea Woodworth.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție la țânțari! Virusul care poate deveni o amenințare
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Fotbalista a fost în Zanzibar și poza ei de la Salam i-a făcut pe fani să tresară!
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Alarmă aeriană, după reuniunea liderilor europeni de la Kiev. Doi au fost duși într-un adăpost
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?