Prima pagină » Știri externe » Reuters: Sancțiunile aplicate de UE și Marea Britanie contra Rusiei reflectă DISOCIEREA de Statele Unite

Reuters: Sancțiunile aplicate de UE și Marea Britanie contra Rusiei reflectă DISOCIEREA de Statele Unite

Reuters: Sancțiunile aplicate de UE și Marea Britanie contra Rusiei reflectă DISOCIEREA de Statele Unite

Uniunea Europeană și Marea Britanie au anunțat, marți, noi sancțiuni împotriva Rusiei, fără a mai aștepta ralierea Statelor Unite, la o zi după ce președintele american, Donald Trump, a discutat cu omologul său rus, Vladimir Putin, fără a obține angajamentul unui armistițiu imediat, comentează agenția Reuters.

Londra și Bruxellesul au anunțat măsuri împotriva ”flotei obscure” de petroliere ruse și a companiilor financiare care evitaseră până acum impactul sancțiunilor.

”Dar noile măsuri au fost anunțate fără acțiuni corespunzătoare din partea Washingtonului, în pofida eforturilor intense de lobby din partea liderilor europeni pentru ralierea Administrației Trump”, notează agenția de presă Reuters.

Rusia și Ucraina au organizat săptămâna trecută primele negocieri directe din ultimii trei ani, dar nu au ajuns la un acord privind vreun armistițiu.

”Președintele Vladimir Putin încearcă să tragă de timp, din nefericire, trebuie să spunem că Putin nu este interesat real de pace”, a constatat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat, marți, noi sancțiuni împotriva Rusiei în coordonare cu Marea Britanie, în efortul de a forța Administrația Vladimir Putin să accepte un armistițiu și negocieri cu Ucraina pentru oprirea războiului.

”Trebuie să fie instituit un armistițiu complet și necondiționat, Ucraina a acceptat deja ideea acum 60 de zile, iar noi am stabilit că, dacă Rusia nu acceptă, ceea ce am observat ieri, atunci trebuie să exercităm presiuni suplimentare. Prin urmare, vom decide astăzi cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni, dar vom continua să elaborăm sancțiuni pentru a exercita mai multă presiune asupra Rusiei, astfel încât să vrea pace”, a declarat Kaja Kallas, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate.

Președintele SUA, Donald Trump, a calificat, luni, drept ”excelentă” conversația cu omologul său rus, Vladimir Putin.

”Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile în sensul unui armistițiu și, cel mai important, în sensul opririi războiului. Condițiile vor fi negociate între părți, întrucât doar așa poate fi, ei știu detalii ale negocierilor pe care nu le cunoaște altcineva. Tonul și spiritul conversației au fost excelente”, a declarat Trump, în ceea ce pare a fi un semnal privind reducerea angajamentelor de intermediere a negocierilor.

Foto: Profimedia

Citește și:

ANALIZĂ Christine Lagarde, BCE: UE trebuie să avanseze integrarea și să reconfigureze sistemul ECONOMIC, în contextul tensiunilor geopolitice

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
AMERICANII PLEACĂ DIN IRAK! După două decenii, SUA își retrag trupele. Iranul și aliații săi sărbătoresc plecarea
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!