Prima pagină » Știri externe » Trump afirmă, după conversația „excelentă” cu Putin, că Rusia și Ucraina încep „imediat” negocierile pentru ARMISTIȚIU

Trump afirmă, după conversația „excelentă” cu Putin, că Rusia și Ucraina încep „imediat” negocierile pentru ARMISTIȚIU

Trump afirmă, după conversația „excelentă” cu Putin, că Rusia și Ucraina încep „imediat” negocierile pentru ARMISTIȚIU

Rusia și Ucraina vor iniția ”imediat” negocierile pentru un armistițiu general, a declarat luni seară președintele SUA, Donald Trump, calificând drept ”excelentă” conversația cu omologul său rus, Vladimir Putin.

”Tocmai am încheiat o convorbire de două ore cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Cred că s-a derulat foarte bine. Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile în sensul unui armistițiu și, cel mai important, în sensul opririi războiului. Condițiile vor fi negociate între părți, întrucât doar așa poate fi, ei știu detalii ale negocierilor pe care nu le cunoaște altcineva. Tonul și spiritul conversației au fost excelente”, a declarat Donald Trump într-un mesaj postat pe platforma Truth Social.

De altfel, Donald Trump a anunțat că este dispus să relanseze relațiile comerciale cu Rusia după eventuala anulare a sancțiunilor, în situația opririi războiului din Ucraina.

”Rusia vrea relații comerciale de amploare cu Statele Unite după ce se va opri această baie de sânge catastrofală, iar eu sunt de acord. Există o oportunitate imensă pentru Rusia să creeze locuri de muncă și avuție masivă. Potențialul este nelimitat. În mod similar, Ucraina poate beneficia de pe urma relațiilor comerciale în procesul de reconstrucție a țării”, a precizat Trump.

”Negocierile dintre Rusia și Ucraina vor începe imediat. I-am informat pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, pe președintele Franței, Emmanuel Macron, pe premierul italian, Giorgia Meloni, pe cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și pe președintele Finlandei, Alexander Stubb, imediat după discuția cu Vladimir Putin. Vaticanul, reprezentat de Papa, a semnalat că este foarte interesat de găzduirea negocierilor. Să înceapă procesul negocierilor”, a subliniat Trump.

La rândul său, Vladimir Putin a anunțat că Rusia este pregătită să propună Ucrainei un plan pentru un eventual acord de pace care să fie precedat de un armistițiu general.

”Am stabilit cu președintele Statelor Unite ca Rusia să propună și să fie pregătită să colaboreze cu partea ucraineană asupra unui memorandum privind un viitor acord de pace, care ar fi precedat de un armistițiu pentru o anumită perioadă, dacă se ajunge la un acord în acest sens”, a precizat Vladimir Putin.

Foto: Profimedia

Citește și:

Administrația SUA amenință cu taxe vamale la cote MAXIME țările care nu poartă negocieri corecte

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume