Străini la noi acasă

Și, nu, de data aceasta nu mă refer la acei români care, deși locuiesc în orașul în care s-au născut sau aproape de locul în care au văzut pentru prima dată lumina zilei se simt ai nimănui, nereușind să se conecteze la realitatea de fiecare zi și la constrângerile de fiecare după-amiază, ci la străinii care vin din atâtea alte țări în România noastră și încearcă să înțeleagă ce se află dincolo de aeroportul pe care aterizează. Ce tradiții, ce nevoi, ce întrebări, ce lipsuri, ce părți luminoase.

Există, în centrul vechi al Bucureștilor, câteva restaurante, destul de bine păstrate, manageriate de oameni pricepuți – la unele dintre ele, înțeleg că se și mănâncă bine – în care turiștii reușesc să vadă ospitalitatea românească așa cum este ea, de fapt. Lipsită de condiții și de încruntări. Sigur că peste tot apar și excepții.

CONTROVERSĂ Dezvăluiri controversate despre o posibilă scrisoare secretă lăsată de Trump pentru JD Vance în cazul morții sale: „Dacă mi se întâmplă ceva …”

11:45

FLASH NEWS Kovesi face acuzații grave la adresa Comisiei Europene: „Este o decizie politică clară de a nu crește capacitatea de investigare a EPPO”

11:45

Sigur că totdeauna un domn ospătar își va pierde răbdarea și va uita să fie așa cum i s-a cerut în fișa postului, la angajare, dar, per total, dacă e să tragem linia, că tot ne place mai mult ca oricând matematica, în aceste localuri din inima Capitalei, străinii se simt la noi acasă ca la ei acasă. Beau, mănâncă, joacă hora, se bucură de muzică tradițională și se întreabă „ce instrument o mai fi și ăla?”. Un țambal, li se răspunde, iar ei încearcă haios să imite pronunția și se mulțumesc cu un sambal.

Turismul, în multe țări europene, nu atât de mari și de bogate ca peisaj ca România, este un mijloc de supraviețuire.

Noi mai avem multe reguli de implementat, apoi de respectat, pentru ca oamenii să vină de bună-voie să petreacă un așa-numit city-break la București, la Constanța sau la Sighetu Marmației. Nu pentru că Maramureșul nu ar fi absolut ireal de frumos, nu pentru că Bucovina apropiată nu ar avea o noblețe atât de impunătoare, nu pentru că la Craiova nu ar fi lucruri de vizitat și piețe de bătut, nu pentru că pe malul Dunării nu s-ar putea imagina renașterea universului, nu pentru că la Iași nu ar merita să căutăm mereu poezia în Parcul Copou, nu pentru că la Cluj-Napoca n-am avea suficientă dimensiune europeană sau la Oradea destule dovezi că există recuperare și salvare a ceea ce e construit bine ieri, ci pentru că nimeni cu influență mare nu cred că se ocupă suficient de acest domeniu.

Ar putea aria turismului, bine reglementată și bine definită, să ne salveze? Să îi salveze pe țăranii români care au atâta autentic de arătat străinilor? Să îi ajute pe tinerii antreprenori care au nevoie de clienți pentru toate micile lor afaceri de familie? Probabil că, într-o anumită măsură, da. Dar apoi am mai avea nevoie și de drumuri bune, de autostrăzi, de prețuri care, la finalul zilei, să nu dea sentimentul că ai noștri profită de-ai lor. Și tot așa.

Prin urmare, ne învârtim în cerc. Cerc vicios. Dar măcar la câteva din restaurantele turistice din Centrul Vechi din București (și sunt sigură că nu doar acolo), străinii, la noi acasă, se simt acasă. Și spun: frumos popor aveți. Avem, asta așa e.

Citește și:

Capitala de la Cluj

Liniştea de după furtună

Ţara lui Nichita Stănescu

Artificialii de serviciu

Cât tupeu mai aveţi, domnule?