Prima pagină » Actualitate » TURCIA riscă pierderi de 300 de milioane de lire sterline din cauza boicotului turiştilor indieni. Anulările de vacanţe au crescut cu 250%

TURCIA riscă pierderi de 300 de milioane de lire sterline din cauza boicotului turiştilor indieni. Anulările de vacanţe au crescut cu 250%

TURCIA riscă pierderi de 300 de milioane de lire sterline din cauza boicotului turiştilor indieni. Anulările de vacanţe au crescut cu 250%
Sursa foto: Profimedia images

Pe fondul sprijinului declarat pentru Pakistan, Turcia se confruntă cu un val masiv de anulări din partea turiștilor indieni, punând în pericol venituri de sute de milioane de lire sterline din turism.

Turcia ar putea pierde peste 300 de milioane de lire sterline după ce turiștii indieni au început să își anuleze în masă vacanțele, în semn de protest față de sprijinul declarat al Ankarei pentru Pakistan, în contextul tensiunilor crescute din regiunea Kashmir.

Potrivit Economic Times, anulările de vacanțe și zboruri către Turcia au crescut cu 250% într-o singură săptămână, afectând grav platformele de rezervări precum EaseMyTrip, MakeMyTrip și ixigo.

Reacție dură la poziția Ankarei

Sprijinul vocal al Turciei pentru Islamabad, exprimat imediat după loviturile aeriene ale Indiei asupra unor presupuse baze teroriste din Pakistan, a generat un val de nemulțumire în rândul opiniei publice indiene.

Ankara a avertizat asupra riscului unui „război total” și a cerut o „pace justă și durabilă în Kashmir”, declarații percepute în India drept o ingerință ostilă.

„Destul! Sângele şi rezervările nu pot curge împreună”, a scris pe rețeaua X Aloke Bajpai, cofondatorul platformei de rezervări ixigo, anunțând suspendarea tuturor zborurilor spre Turcia, potrivit News.ro.

Impact economic semnificativ

În ciuda faptului că turiștii indieni au reprezentat doar 1% din totalul vizitatorilor internaționali în Turcia în 2023, cheltuielile acestora s-au ridicat la peste 300 de milioane de lire sterline (aproximativ 400 de milioane de dolari), potrivit datelor citate de BBC.

Valoarea mare a cheltuielilor individuale îi plasează în topul celor mai profitabili turiști pentru sectorul turistic turcesc.

Un purtător de cuvânt al platformei MakeMyTrip a declarat că: „Turiştii indieni au reacţionat cu putere în ultima săptămână – rezervările către Azerbaidjan şi Turcia au scăzut cu 60%, iar anulările au crescut cu 250%.” Azerbaidjanul, aliat tradițional al Turciei, a sprijinit la rândul său poziția Pakistanului.

Autoritățile indiene încurajează boicotul

Fostul ministru Rajeev Chandrasekhar, membru al partidului de guvernământ BJP, a declarat pentru BBC: „Fiecare indian care munceşte din greu şi călătoreşte în străinătate înţelege acum că rupia lui nu trebuie cheltuită în ţări care sprijină inamicii patriei.”

Ca parte a represaliilor, autoritățile indiene au interzis companiei turcești Celebi să mai opereze în aeroporturile din India, ceea ce reflectă escaladarea tensiunilor diplomatice.

Turismul reprezintă un pilon-cheie al economiei turcești, aducând în 2023 peste 50 de miliarde de dolari în venituri.

Pierderea unui segment precum cel indian – recunoscut pentru pachetele de lux și cheltuieli mari – ar putea avea un impact economic și reputațional major asupra Turciei, mai ales dacă apelurile la boicot se extind și în alte piețe asiatice.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Horoscop 2-8 octombrie. Oportunități profesionale pentru patru zodii, întâlniri neașteptate pentru Raci
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Ingredientul secret pe care tot mai multe gospodine îl pun în borcanul cu castraveți murați! Grăbește fermentarea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce i-a „dezvăluit” un elefant unei femei care susține că vorbește telepatic cu animalele?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!