Prima pagină » Actualitate » Victor Ponta: „PSD-ul este singurul partid din lume, nu din România, care nu mai are niciun fost lider în partid”

Victor Ponta: „PSD-ul este singurul partid din lume, nu din România, care nu mai are niciun fost lider în partid”

Victor Ponta a afirmat că PSD este singurul partid din lume, nu din România, care nu mai are niciun fost lider în partid, cu excepția lui Iliescu. Fostul președinte al partidului social democrat susține, la B1TV, că este momentul ca formațiunea politică trebuie să schimbe liniile și să susțină Guvernul Bolojan. Conform lui Ponta, la enunțul acestui proiect, și-a auzit numai de bine din partea foștilor colegi.

Eu am adresat un mesaj absolut onest și din inimă, după alegeri, către membrii PSD. Am zis, domnule, haideți să ne reunim. După ce ne-a dat Dragnea afară pe toți, după aia vedeți, PSD-ul este singurul partid din lume, nu din România care nu mai are niciun fost lider în partid.

Adică toți suntem dați afară, cu excepția lui Iliescu, domnul Iliescu, pe Năstase, Geoană, Ponta, Dragnea, Dăncilă, tot suntem dați afară. Ciolacu, să vedem cât îl ține și pe el până când îl dă pe el afară. Și am zis, domule am zis, să ne reunim, nu vreau să fiu eu șef, că au ei obsesia asta. Vine Ponta și ne e șef, eu fiindu-le șef nu le-a fost bine?

Mesajul lui Ponta către partid a fost primit cu maximă ostilitate.

Haideți să punem niște oameni tineri. PSD-ul are niște președinți de consilii, primari, niște miniștri tineri foarte deștepți, școliți, limbi străine, bacalaureatele și diplomele făcute la timp, fără probleme de imagine. Hai să sprijinim, să votăm guvernul Bolojan, da, să-i lăsăm să guverneze când au nevoie de chestii mari, pe reforme îi ajutăm și în rest ne reconstruim, ne refacem. Răspunsul bineînțeles, a fost ba pe-a a mă-tii. Niște înjurători la adresa mea de la aceeași oameni, nu mă supără…destăinuie Victor Ponta.

Citiți și: „Victor Ponta, înainte de întâlnirea cu Trump Jr. din Capitală: „Eu sper să susțină România, doar atât”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa merge ca un somnambul către o capcană chineză
Digi24
În ce condiții ar putea deveni Georgescu premier într-un „guvern de reconciliere națională”. Anunțul lui Simion
Cancan.ro
Tânără de 27 de ani, împușcată MORTAL de propria soacră 😲 Motivul halucinant al crimei
Prosport.ro
Eugenie Bouchard nu are deloc inhibiții. Sesiunea foto cu care i-a zăpăcit pe fani
Adevarul
Cât de posibilă e o candidatură a Maiei Sandu la președinția României? Expert în leadership european: „E o proiecție politică ce merită explorată”
Mediafax
Heroină pe post de turmeric și scorțișoară, adusă din Iran în Constanța pentru livrare în Amsterdam
Click
Secretele alimentației Reginei Elisabeta. Ce mânca la micul dejun pentru a se menține în formă
Digi24
Ce va face Bolojan dacă moțiunea de cenzură PSD-AUR împotriva Guvernului va trece
Cancan.ro
Alina avea doar 16 ani și a murit pe loc. Ce postase adolescenta înainte de tragedia din Giurgiu
Ce se întâmplă doctore
Cel mai bun probiotic natural. Recomandarea făcută de Mihaela Bilic: un adevărat „elixir” pentru organism
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Ce tip de dubă poți conduce în 2026 dacă ai permis Categoria B. Este legal să faci distribuție sau curierat?
Descopera.ro
Previziunea unui mare diplomat despre România în 1952
Râzi cu lacrimi
Banc cu femei. – Cât să vă bag? – Toatăăă!
Descopera.ro
Află totul despre tipurile de alergii, care sunt simptomele și cum se pot trata (P)