Prima pagină » Sport » Antrenor cu peste 20 de ani de experiență în ITALIA, pe lista lui Dan Șucu pentru banca tehnică a Rapidului

Antrenor cu peste 20 de ani de experiență în ITALIA, pe lista lui Dan Șucu pentru banca tehnică a Rapidului

Antrenor cu peste 20 de ani de experiență în ITALIA, pe lista lui Dan Șucu pentru banca tehnică a Rapidului

După despărțirea de Marius Șumudică, Rapid a anunțat că intră într-un proces de reconstrucție din temelii a clubului, atât pe partea administrativă, cât și în ceea ce privește banca tehnică. Acționarul majoritar din Giulești, Dan Șucu, este în căutarea unei soluții solide pentru viitorul echipei.

În culise începe să se contureze tot mai clar varianta unui tehnician italian, care să aducă profesionalismul din Serie A în vestiarul „alb-vișiniilor”.

Cine este italianul dorit de Șucu la Rapid

Refuzul lui Marius Măldărășanu de a prelua echipa – fostul mijlocaș rapidist a preferat să continue munca începută la Hermannstadt – și incertitudinea care planează asupra unei posibile colaborări cu Daniel Pancu, angrenat și dedicat total cu „naționala” de tineret pentru „europeanul” din iunie, au deschis ușa unor opțiuni din străinătate.

Așa a apărut pe masa lui Șucu numele lui Rolando Maran, un antrenor cu un CV consistent în fotbalul italian, potrivit unei dezvăluiri făcute de jurnalistul Sorin Chiriac pe pagina personală de Facebook.

În vârstă de 61 de ani, Rolando Maran are peste 20 de ani de experiență în antrenorat și a condus echipe precum Catania, Chievo, Cagliari sau Genoa, club care a fost cumpărat, anul trecut, de miliardarul Șucu.

În prezent, italianul este sub contract cu Brescia, formație care riscă să retrogradeze din Serie B din cauza problemelor financiare. Situația „rândunelelor” ar putea deschide calea unei despărțiri premature și începerea negocierile dintre Maran și Rapid.

Oficialii Rapidului își doresc ca noul antrenor să fie numit cât mai repede pentru a avea timp să pregătească în detaliu campania de transferuri din vară și să cunoască lotul. Obiectivul stabilit pentru sezonul viitor a rămas același: calificarea în cupele europene.

Rolando Maran aduce nu doar experiență în Giulești, ci reprezintă profilul de antrenor care corespunde ambițiilor declarate ale conducerii rapidiste. Dan Șucu a declarat în dese rânduri că își dorește un tehnician cu experiență, care să impună respect și autoritate în vestiar.

Pancu, în continuare în cărți pentru Rapid

Pe de altă parte, Daniel Pancu nu este scos definitiv din calcule în ceea ce privește preluarea Rapidului. Trebuie spus, însă, că fostul căpitan și antrenor al giuleștenilor va decide pe ce drum o apucă abia după încheierea Campionatului European U21. „Tricolorii” mici au o misiune dificilă în Grupa A, unde vor înfrunta Slovacia, Spania și Italia.

Prestația României ar putea influența decisiv viitorul lui „Pancone”, dar și al câtorva dintre titularii naționalei.

CITEȘTE ȘI:

Mircea Rednic, favorit să preia RAPIDUL?! Victor Angelescu confirmă negocieri intense: „Avem o idee cu cine vrem să lucrăm”

Daniel Pancu, dezamăgit de reacțiile jucătorilor de la RAPID: „ Trebuiau să spună asta când era vechiul antrenor”. La cine se referă selecționerul U21

Dan Şucu i-a arătat Giuleștiul italianului adus să conducă RAPIDUL în sezonul viitor. Cine este înlocuitorul „Comisarului” Moldovan

Recomandarea video

Mediafax
Știri false despre „alimente contaminate din Ucraina” se răspândesc în mediul online din Polonia
Digi24
Haos pe portavionul USS Harry S. Truman. Un crucișător american a confundat propriile avioanele F/A-18 Super Hornet cu rachete inamice
Cancan.ro
Cel mai mare secret al Ștefaniei Szabo iese la iveală: incredibil cu cine se iubea pe ascuns! 'Este un om important, cu familie!'
Prosport.ro
FOTO. Catrinel Menghia și Diana Munteanu, vizite în apartamentul lui Adi Mutu: „Mi-a spus să-i zic că sunt vărul lui”
Adevarul
Exit-poll-urile și sondajele au eșuat masiv în București. „E fără precedent. Am avut trei case de sondare care au manipulat”
Mediafax
Veste bună! Sumele pentru unele beneficii sociale, virate în avans de ANPIS. Când vor ajunge banii la beneficiari
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Scenariu absurd într-o comună din Dolj: Primăria, câștigată de candidatul PSD, care în urmă cu 6 luni a fost ales primar din partea PNL
Cancan.ro
SURPRIZĂ! Cine este soția lui Ciprian Ciucu, noul primar al Capitalei, și ce afaceri 'învârte'
Ce se întâmplă doctore
Transformarea uluitoare a prezentatorului celebru, după ce a slăbit spectaculos! Acum e alt om, abia l-au recunoscut apropiații
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
E legal să oprești cu avariile în fața unei farmacii sau brutării? Răspunsul oficial
Descopera.ro
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii care ADORĂ sensurile giratorii?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Cum ne este influențat creierul de lumina albastră?