Prima pagină » Știri politice » Rafila, despre intrarea PSD la guvernare: „Orice construcție este bună când este făcută pe niște principii care sunt clare și acceptate de la început”

Rafila, despre intrarea PSD la guvernare: „Orice construcție este bună când este făcută pe niște principii care sunt clare și acceptate de la început”

Social-democratul Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a fost întrebat joi, înainte de începerea ședinței de Guvern, dacă PSD ar trebui să intre sau nu la guvernare. Acesta le-a spus jurnaliștilor că are două răspunsuri la această întrebare.

În primul rând, nu sunt eu lider al Partidului Social Democrat”, a fost primul răspuns al lui Alexandru Rafila.

Mai apoi, acesta a precizat că are și o opinie personală.

Răspunsul meu personal în situația data este că orice construcție este bună atunci când este făcută pe niște principii care sunt clare și acceptate de la început, inclusiv un program de guvernare care trebuie agreat și, bineînțeles, ulterior, poziții legate de funcții de guvernare”, a precizat Alexandru Rafila.

„Vom lua o decizie în partid”

Discuțiile despre intrarea PSD la guvernare sau trecerea în opoziție sunt foarte ample în aceste zile, în contextual în care nu există un răspuns clar din partea social-democraților până la acest moment.

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a declarat, după consultările de miercuri de la Palatul Cotroceni, că discuțiile se concentrează mai întâi pe programul de guvernare, iar mai apoi PSD va lua o decizie.

„Nu există o certitudine de acest tip. Noi, în primul rând, trebuie să discutăm despre programe şi despre proiecte. Şi ăsta e pasul următor pe care îl vom face noi şi ceilalţi care pot face parte dintr-o eventuală viitoare majoritate în Parlament. Pe noi ne interesează, în primul rând, aceste programe, acest program, până la urmă, de guvernare şi, după aceea, vom lua o decizie. Vom lua o decizie în partid”, a declarat Sorin Grindeanu.

CITEȘTE ȘI:

Nicușor Dan, despre o posibilă rocadă la șefia guvernului: Cel mai bine este să avem un GUVERN care să vrea să lucreze trei ani și jumătate

CONCLUZIILE consultărilor de la Cotroceni: Grup tehnic de lucru pentru realizarea unui plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice

Nicușor Dan, măsuri de securitate națională: „O să am o discuție cu ministrul Apărării și cu Șeful Statului Major”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mecanismul EastInvest, de sprijin pentru România și alte 8 țări din UE, lansat joi la Bruxelles
Digi24
Un primar avertizează că reforma lui Bolojan poate fi fentată. Care este trucul legal găsit de edili pentru a nu tăia posturi
Cancan.ro
Cine este Lăcrămioara, iubita lui Florin Prunea? Deși nu a divorțat, Hanțu se afișează cu femeia în vârstă de 50 de ani
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Cât costă o garsonieră de 11 metri pătrați din Cluj-Napoca: are baia pe casa scării
Mediafax
UNJR îi cere președintelui Nicușor Dan să retrimită în Parlament legea privind pensiile magistraților. Acuzații pentru premierul Ilie Bolojan
Click
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Digi24
Stephen Hawking, în dosarele Epstein. Fotografie cu fizicianul zâmbind pe un șezlong, alături de două femei în bikini
Cancan.ro
Ruxandra Luca a fost PĂRĂSITĂ de iubitul chirurg! Încă o lovitură, după ce Antena 1 S-A DEZIS de ea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum fosta iubită a lui Ioan Neculaie, fostul patron de la FC Brașov! A dispărut din lumina reflectoarelor, dar nu a renunțat la pozele incendiare: „Am luat așa o pauză”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
VIDEO - Titi Aur explică de ce o mașină ieftină poate însemna risc mai mare
Descopera.ro
Forțe cosmice bizare, detectate pe o planetă din apropiere!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Iubito, ce aș putea face să mă ierți că te-am înșelat?
Descopera.ro
Ar putea exista de două ori mai multe specii de vertebrate pe Pământ. Cum este posibil?