Prima pagină » Sport » Povestea celei mai longevive VOLEIBALISTE din România

Povestea celei mai longevive VOLEIBALISTE din România

Fostă componentă a naționalei, Irina Radu este veterana Diviziei A1 la volei și nu se gândește la retragere.

Legitimată la prim-divizionara CSM București, Irina Radu este, la vârsta de 42 de ani, una dintre veteranele primei divizii feminine de volei a României.

Irina nu și-a pierdut nici o secundă bucuria pe care a simțit-o încă de la primul antrenament, iar acesta este unul dintre secretele longevității sale. Fostă componentă de bază a naționalei de senioare, ea a ajuns la volei datorită mamei ei.

Povestea celei mai longevive voleibaliste din România

„Inițial am vrut să fac polo, după care am trecut la doi ani de tenis, după care am ajuns la volei, dar principalul voleiul a rămas. Mama m-a dus, a făcut și ea volei la un moment dat în facultate și m-a trimis. Mi-a plăcut, chiar mi-a plăcut de la primul antrenament”, a declarat Irina Radu, voleibalistă CSM București.

Nu s-a gândit niciodată că va ajunge să joace până la vârsta de 42 de ani. Totuși, a luat-o pas cu pas și a văzut că poate ține pasul cu mai tinerele sale coechipiere, așa că a bifat cel de-al 26-lea sezon în prima divizie: „Nu, nu mă gândeam, sincer, și întotdeauna ziceam că sunt prea bătrâne cele peste 40, dar m-a ținut fizicul și mi-a plăcut ce fac și d-aia am continuat. Adică atâta timp cât fac ce-mi place, am ținut-o așa pentru moment”.

Vârsta începe să se simtă, însă iubește prea mult sportul pentru ca niște dureri provocate de efort să o oprească. „Mai sunt unele probleme, adică apar pe parcurs acum în ultimii doi ani cel puțin. Am început să am și eu unele probleme, evident. Dar în principiu se simte, mai ales la rezistență. Adică după două seturi deja nu mai e aceeași rezistență ca una tânără de 18 ani. Deși îți dorești, nu te mai ține”, a mai declarat ea.

La CSM București, Irina Radu are coechipiere care sunt încă adolescente, așa că ea este o adevărată „mămică” pentru ele: „Mă simt bine, mă înțeleg cu ele și încerc să le explic destul de multe, încerc să le învăț, acuma depinde de ele cât prind. Mi-ar fi plăcut să am când eram mai mică antrenori cum sunt acum, pentru că era altă școală înainte. Acum sunt mult mai avansați și se bazează mai mult pe tehnică, adică te învață mult mai multe de mai tânără”.

Emoții la fiecare meci pentru „tricolore”

Irina spune că stilul de joc s-a schimbat destul de mult în cei 25 de ani de când joacă la cel mai înalt nivel. „S-a schimbat destul de mult stilul de joc și e mult mai rapid, în primul rând. Mie, de exemplu, îmi plăceau pasele super înalte. Acum nu se mai joacă cu așa ceva. Nu mă avantajează, dar mă conformez, mă adaptez”, a spus Irina Radu.

De-a lungul carierei sale, Irina a jucat de zeci de ori la echipa națională. Experiența acumulată i-a permis să-și dea seama ce vrea să facă în continuare atunci când va decide să se retragă de pe teren: „E posibil să ajung pe banca tehnică. Nu neapărat în conducerea unui club, pentru că nu mă atrage lucrul la birou în mod deosebit. Totuși, nu se știe niciodată”.

Născută la 17 februarie 1983, Irina Radu a cucerit două Cupei ale României, în 2009/ 2010 și în 2014/ 2015, cu Dinamo, respective Știința Bacău. De asemenea, a mai jucat o dată finala, în sezonul 2016/2017. Irina mai are în palmares patru medalii de bronz în campionatul național.

Recomandarea video

Mediafax
Știri false despre „alimente contaminate din Ucraina” se răspândesc în mediul online din Polonia
Digi24
Cea mai mare problemă cu care se va confrunta noul primar al Bucureștiului. „Nu e normal să nu ai căldură iarna. E strigător la cer”
Cancan.ro
BREAKING | Anunț de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu! Familia antrenorului a venit de urgență în țară
Prosport.ro
FOTO. Catrinel Menghia și Diana Munteanu, vizite în apartamentul lui Adi Mutu: „Mi-a spus să-i zic că sunt vărul lui”
Adevarul
Britanicii susțin că România și Danemarca sunt în primejdie. Expert român: „Pericolul real există și se manifestă deja”
Mediafax
Veste bună! Sumele pentru unele beneficii sociale, virate în avans de ANPIS. Când vor ajunge banii la beneficiari
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Cele trei puncte la care țarul nu va renunța. Consilierul lui Putin dezvăluie liniile roșii peste care Rusia nu va trece
Cancan.ro
Totul despre Cristina Simona Ciucu, soţia primarului Capitalei. Ce firmă deține împreună cu Ciprian Ciucu
Ce se întâmplă doctore
Transformarea uluitoare a prezentatorului celebru, după ce a slăbit spectaculos! Acum e alt om, abia l-au recunoscut apropiații
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
E legal să oprești cu avariile în fața unei farmacii sau brutării? Răspunsul oficial
Descopera.ro
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii care ADORĂ sensurile giratorii?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Gesturile simple care te pot face mai convingător