Prima pagină » Sport » Povestea Rebeccăi Diaconescu, singura înotătoare din România la JO Paris

Povestea Rebeccăi Diaconescu, singura înotătoare din România la JO Paris

A crescut printre corzi de bazin și miros de clor, dar visează la halatul alb și la o carieră în medicina dentară. Cu ambii părinți foști olimpici, Rebecca Diaconescu duce mai departe o tradiție, dar o scrie în stil propriu, cu vise tatuate pe piele și cu un viitor care începe dincolo de podium, la Universitatea din Michigan.

Pentru înotătoarea Rebecca Diaconescu, participarea la Jocurile Olimpice de la Paris, din vara trecută, a rămas cea mai frumoasă amintire din carieră.

„Am rămas cu multe amintiri. A fost o experiență minunată. Adică încă mă uit și nu pot să cred că am fost acolo. Doar așa, amintirea eu înotând acolo, în atmosfera aia, în bazinul ăla. Și Satul Olimpic a fost ceva deosebit. Toată experiența a fost ceva frumos. A fost o onoare să fiu acolo și să concurez pentru România, să fiu lângă campionii României. Toată experiența a fost așa, ca o euforie, ceva foarte frumos. Mâncarea, locul unde am dormit, unde am înotat, totul a fost foarte, foarte frumos” – Rebecca Diaconescu, componentă a lotului național de înot.

Povestea Rebeccăi Diaconescu, singura înotătoare din România la JO Paris

Atât de mult i-a plăcut experiența olimpică Rebeccăi, încât e decisă să-și pună în practică planul avut încă de anul trecut: să-și facă un tatuaj cu cercurile olimpice.

„Vreau să-mi fac un tatuaj la gleznă, acum în vară mi-l fac. Cercuri olimpice în culoare. Vreau ceva mic așa, dar e o amintire frumoasă să o am și întotdeauna am spus că dacă îmi fac un tatuaj, sunt cercurile olimpice. Mi le fac pe piciorul stâng, ăsta e în față pe block-start, așa că-l fac pe piciorul stâng, la gleznă”, a declarat ea.

Rebecca e a treia membră a familiei care participă la Jocurile Olimpice. Au mai făcut-o și părinții săi: mama tot la înot, iar tatăl la pentatlon modern: „Și tata mi-a povestit, și mama, dar poveștile nu fac, adică nu poți să realizezi ce este acolo până nu ești și tu. Este ceva complet, o experiență pe care nu poți să ți-o imaginezi”.

Studentă în primul an la University of Michigan, Rebecca știe ce vrea să se facă în paralel cu sportul: „Vreau să devin dentistă. Tot timpul am vrut să fac ceva în medicină, dar acum recent am decis pe dentist, că mi se pare o profesie curată. Este riscul mic, mi se pare o slujbă frumoasă”.

Rebecca știe că o așteaptă mulți ani de învățat de acum înainte, dar e decisă să continue să-și împlinească visul. „Ai primii patru ani așa de facultate să-ți iei diploma și după aia mai am încă trei ani sau patru dacă vreau să mă specializez să devin ortodontist sau să fac operații. Dar doar dentist general vreau să fiu, așa că voi face alți trei ani”, a spus înotătoarea.

Născută și crescută în SUA, sportiva noastră recunoaște că gândește doar în limba engleză. Însă toate discuțiile pe care le are cu părinții sunt purtate în limba română.

„În engleză gândesc, e mai ușor, adică sunt obișnuită cu engleza. Cea mai mare parte din viața mea, și acum la facultate, sunt înconjurată de oameni care vorbesc engleză, așa că e normal. Dar când o sun pe mama acasă vorbesc cu ea în românește ca să mi-aduc aminte de limba română cât sunt și la facultate”, a declarat Rebecca Diaconescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Ce s-ar fi întâmplat în ziua în care Valentina și iubitul ei au mers la mănăstire. Cu cine ar fi petrecut tânăra ultimele ore ale vieții sale
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!