Prima pagină » Actualitate » Nicuşor Dan, la evenimentul The King’s Birthday Party 2025: „România şi Regatul Unit au legături strânse şi îndelungate de prietenie”

Nicuşor Dan, la evenimentul The King’s Birthday Party 2025: „România şi Regatul Unit au legături strânse şi îndelungate de prietenie”

Nicuşor Dan, la evenimentul The King’s Birthday Party 2025: „România şi Regatul Unit au legături strânse şi îndelungate de prietenie”
sursa foto: Mediafaxfoto/Alexandru Dobre

Președintele Nicușor Dan a precizat, joi seară, la evenimentul The King’s Birthday Party 2025”, organizat de Ambasada britanică la Bucureşti, că aceste două state împărtășesc valori democratice și o viziune asemănătoare în ce privește pacea și securitatea:

”Apreciez în mod deosebit angajamentul Marii Britanii printr-o contribuţie importantă la securitatea României, deci implicit la securitatea regiunii şi la consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al NATO”, a transmis el, potrivit News.ro.

De asemenea, el a mai transmis felicitări și urări de sănătate și prosperitate Majestății Sale Regelui Charles al III-lea, precum și întregului popor britanic.

Nicușor Dan a transmis și condoleanțe după tragicul accident aviatic petrecut în India, la data de 12 iunie, în care și-au pierdut viața numeroase persoane, printre care și cetățeni britanici.

”România şi Regatul Unit au legături strânse şi îndelungate de prietenie, întemeiate pe cei 145 de ani de relaţii diplomatice pe care îi aniversăm. Când a recunoscut independenţa României acum 145 de ani, Marea Britanie s-a numărat printre cei mai apropiaţi prieteni ai României. Legăturile istorice, personalităţile politice şi culturale marcante din ambele state care au conlucrat de-a lungul timpului – toate acestea au imprimat valenţe speciale relaţiei noastre. Regina Maria a României, născută ca prinţesă în familia regală britanică, este o personalitate emblematică şi foarte iubită a istoriei noastre, care a modelat destinul României moderne”, a mai precizat Nicuşor Dan, în discursul său.

Președintele României a mai adăugat că, în istoria recentă, România a benefciat de sprijinul susținut al Marii Britanii în parcursul European și euroatlantic al țării.

”Majestatea Sa Regele Charles al III-lea a câştigat inimile românilor prin afecţiunea profundă arătată pentru România, pentru patrimoniu şi pentru protejarea mediului şi a ecosistemelor. Deschiderea şi preocuparea Majestăţii Sale pentru viaţa locuitorilor din zonele vizitate au lăsat o impresie profundă românilor. Vizitele sale numeroase în România nu numai că au trezit interesul românilor pentru Casa Regală britanică, dar au avut şi o contribuţie nepreţuită la promovarea României ca destinaţie turistică”, a subliniat Nicuşor Dan.

Conform șefului statului, relația dintre cele două țări este bazată acum pe un parteneriat strategic solid.

”Împărtăşim valori democratice şi o viziune similară privind pacea şi securitatea la nivel global. Este motivul pentru care privesc cu încredere atât la prezentul relaţiilor bilaterale, cât şi către viitorul lor. Şi aici doresc să vă mulţumesc, domnule ambasador, pentru implicarea neobosită în sprijinul dezvoltării cooperării româno-britanice, despre care pot spune că este foarte strânsă şi are rezultate remarcabile. Doresc să subliniez şi că un element central al relaţiei bilaterale este comunitatea românească din Marea Britanie. Peste 1,3 milioane de români trăiesc în Regatul Unit şi aceştia au o contribuţie importantă la viaţa socială, economică şi culturală britanică, dar şi la dezvoltarea colaborării dintre ţările noastre. Este motivul pentru care pun un preţ deosebit pe componenta interumană a relaţiilor noastre”, a arătat el.

Nicușor Dan s-a referit și la faptul că Marea Britanie este un partener comercial important pentru țara noastră.

”Mă bucur să văd că firmele britanice investesc aici şi văd oportunităţile pe care România le oferă. Cred că putem face mai mult în acest domeniu. Apoi, foarte important, avem dimensiunea de securitate şi apărare, devenită un pilon esenţial al Parteneriatului nostru Strategic. Apreciez în mod deosebit angajamentul Marii Britanii printr-o contribuţie importantă la securitatea României, deci implicit la securitatea regiunii şi la consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al NATO. Ca aliaţi, ţările noastre împărtăşesc angajamentul ferm de a susţine Ucraina în faţa războiului de agresiune al Federaţiei Ruse”, a continuat el.

Conform spuselor acestuia, cooperarea dintre cele două state a devenit cu atât mai puternică cu cât Marea Britanie s-a profilat printre liderii eforturilor conjugate de sprijinire a Ucrainei.

”În acelaşi timp, urmărim o acţiune eficientă pe dimensiunea comunicării strategice, a combaterii dezinformării şi a interferenţelor străine în procesele democratice. Instituţiile statului şi societăţile, în ansamblul lor, trebuie să fie pregătite să contracareze eficient astfel de fenomene pentru a menţine integritatea sistemelor noastre democratice. Fără unitate la nivelul statelor occidentale nu poate fi cu adevărat mobilizată solidaritatea necesară. Este esenţial ca state precum Republica Moldova, expuse presiunilor şi interferenţelor Rusiei, să simtă solidaritatea democraţiilor europene. România este onorată să aibă Regatul Unit drept partener strategic, aliat şi prieten de nădejde. Împreună, putem aduce un plus pentru prosperitatea şi rezilienţa societăţilor noastre, pentru promovarea valorilor pe care le împărtăşim şi pentru securitatea Europei. Dumnezeu să-l binecuvânteze pe rege! God save the King!”, a mai spus Nicuşor Dan.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul imobiliar care a pus internetul pe jar: Un apartament cu 3 camere, închiriat cu un leu pe lună. Adevărul din spatele anunțului
Digi24
VIDEO Ilie Năstase a înjurat jurnaliștii când a fost întrebat despre scandalul reclamat de soția lui la poliție
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Mediafax
Fost premier PSD, despre suspendarea lui Nicușor Dan: „Nu m-aș mira ca Bolojan și USR să VOTEZE”
Click
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, alături de fiica lor în prima zi de școală. Cum au fost surprinși la festivitate
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
Prezentatoare TV celebră, condamnată la moarte de tribunal. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
Care sunt cele mai bune orașe din lume pentru viața de noapte?
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!