Oameni, oameni

Am cunoscut mulţi oameni, de-a lungul acestor ani lungi care mi s-au închis în inimă şi în piele. Am cunoscut oameni buni, am văzut oameni care fac răutăţi gratuite, am suferit pentru gesturi nedrepte, venite de la apropiaţi, în care aş fi avut încredere pentru orice mare pas, oricând. Dar cel mai tare, dintre toate furtunile lumii, am observat că pe aceia din jurul meu îi poate modifica accesul la o funcţie. Dacă e publică, de ministru, de exemplu, cu atât mai mult.

Nu există om mai ocupat pe lume ca un ministru, mai ales de minister mic, cu probleme relativ puţine în portofoliu, pe care îndrăzneşti să-l suni, pentru o scurtă întrevedere, care ar putea aduce lumină în vreun caz care anterior s-a trezit pe nedrept înfundat pe străzi cu „trafic” prea mult. Arta de a nu răspunde la telefon este una dintre cele câteva arte pe care manualele de specialitate încă nu le-au trecut pe curat, la cuprins.

INEDIT Un fenomen cu tentă apocaliptică i-a speriat pe columbieni după cutremurul devastator de 7,4 grade. Care este explicația științifică

23:44

Ce spunea Ioana Ene Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a lui Bolojan, când era în presă, despre întâlnirile dintre politicieni și membrii CCR. Dogioiu era “scandalizată”, azi e doar tăcută

23:22

Desigur, excepţii există în orice mandate. Priviri care rămân simple, voci ferme care ştiu să răspundă la banalul salut şi care, la auzul vreunei chestiuni în care legea a fost încălcată pe faţă, fie întorc, cu politeţe, mesajul că nu se mai poate face nimic întru îndreptarea problemei, fie caută, cot la cot cu reclamantul, locul sau persoana de unde a pornit cheagul de sânge ce avea să oprească întreaga circulaţie în corp.

Revenind la categoria anterioară de oameni. La miniştrii care uită să fie oameni, după ce îşi iau în primire biroul… Acum, că în sfârşit avem guvern (Doamne, cât l-am aşteptat! Şi ce surprize de proporţii de sus până jos!), urmează să avem din nou şi miniştri care, primindu-şi funcţiile, vor încerca să facă dreptate. Mi-a venit să râd!

Se anunţă scumpiri mari, creşteri de taxe, pentru că deficitul bugetar e mare şi de undeva trebuie începută reconstrucţia economică a ţării. Eu nu mă bag în politică, aici nu e de votat, doar întreb, ca un simplu cetăţean: cine a adus ţara în deficit bugetar? Tot ei? Ah, tot ei. De ce trebuie să plătească bunicii noştri, având aceiaşi bani de pensie şi putând, din toamnă încolo, să îi folosească pentru a cumpăra mult mai puţine produse de uz urgent? Pentru că aşa e lumea în care trăim?

Pentru că unii se îmbogăţesc şi pleacă la pensie peste mări şi ţări, iar noi, ceilalţi, cotizăm la stat cât suntem tineri, pentru ca apoi, la bătrâneţe, să cotizăm încă şi încă o dată, prin fel de fel de impozitări, creşteri de TVA şi de alte taxe bombastice, tot la stat?

Interesantă matematica. Interesante vremuri. Ne aşteaptă sărăcie şi speranţa că data viitoare, mandatul viitor, cineva, ca prin magie, va ţine cu cei mulţi. Nu cumva aşa păţim de fiecare dată, după fiecare alegeri? Nu cumva e puţin şi vina noastră? Ce mai contează? Ochii mari acum, urmează episoade intersante din noul serial, proaspăt încropit de casele de producţie de la Cotroceni şi Palatul Victoria. Ochii mari!

Citește și:

Păun şi Prunariu

Bacalaureatul nimănui

Dragostea pentru ai tăi

Descuiați pianele!

Fără limite!