Prima pagină » Știri politice » Ciprian Șerban, 3 mari OBIECTIVE la Ministerul Transporturilor: Ne propunem să atingem borna de 1.500 KM de drumuri de mare viteză, anul acesta

Ciprian Șerban, 3 mari OBIECTIVE la Ministerul Transporturilor: Ne propunem să atingem borna de 1.500 KM de drumuri de mare viteză, anul acesta

Ciprian Șerban, propunerea PSD pentru Ministerul Transporturilor, spune că își propune să atingă borna de 1.500 km de drumuri de mare viteză, până la finalul anului.

Viitorul ministru al Transporturilor completează că proiectul său „de suflet” este Autostrada Moldovei.

„Am trei mari obiective la acest minister. Primul este continuarea investițiilor în infrastructura mare. Așa cum știm, astăzi avem 1200 – 1.300km de drumuri de mare viteză, aici mă refer la autostrăzi și drumuri expres. Ne propunem ca până la sfârșitul acestui an să atingem bornă de 1500.

Al doilea obiectiv este maximizarea absorbției de fonduri europene. Era al treilea obiectiv, așa cum am spus, reorganizarea ministerului cu tot ce înseamnă companii în subordine și eficientizare a costurilor și a cheltuielilor”, declară Șerban, după audierea din Comisiile de specialitate.

În ceea ce privește reorganizarea, Șerban anunță că va avea discuții în perioada următoare cu toți directorii de companii aflați în coordonare sau în subordinea Ministerului Transporturilor.

„O să vedem unde ne permite legea să facem comasări. Vom face comasări unde nu, vom încerca să reducem cheltuielile”, încheie Șerban.

Ciprian Șerban a primit aviz favorabil, cu 28 voturi pentru și 3 voturi împotrivă

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Prezentatorul de la Antena 1 și-a dat demisia. A spus adio televiziunii după 21 de ani! Anunțul care i-a surprins pe fani: „De astăzi, mi se schimbă complet viața”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură