Prima pagină » Sport » Ce număr va purta Denis Alibec la FCSB. Florin Tănase a acceptat doar după ce i s-a făcut o promisiune

Ce număr va purta Denis Alibec la FCSB. Florin Tănase a acceptat doar după ce i s-a făcut o promisiune

Ce număr va purta Denis Alibec la FCSB. Florin Tănase a acceptat doar după ce i s-a făcut o promisiune
Denis Alibec / Sursa FOTO: prosport.ro

FCSB se pregătește pentru debutul în noul sezon, primul meci oficial fiind programat sâmbătă, 5 iulie, în Supercupa României, cu CFR Cluj. Partida va avea loc pe arena din Ghencea.

Conducerea campioanei a anunțat că ultimele ajustări la nivelul lotului sunt gata, iar printre acestea se numără și stabilirea numerelor de pe tricourile jucătorilor.

MM Stoica: „S-au înțeles în 15 minute”

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, a declarat, la Prima Sport, că Denis Alibec va evolua cu „7” pe spate, așa cum și-a dorit de la început. Pentru asta, el a „negociat” cu Florin Tănase. Condiția pusă de „Tase” pentru a accepta cedarea numărului 7 a fost să primească „10-le” de la Octavian Popescu.

Iar „George”, așa cum îi spune finanțatorul Gigi Becali, și-a dat acordul să-i dea numărul 10 căpitanului Tănase, el alegând să îmbrace tricoul cu numărul 37, același cu care a avut cel mai bun sezon personal din carieră.

Așadar, Tănase va avea 10 pe spate, Alibec a obținut numărul 7, rămas liber, iar Octavian Popescu se întoarce la 37.

Alte schimbări anunțate de MM Stoica:

  • Daniel Graovac va evolua cu numărul 4
  • Dennis Politic va purta 20
  • Ovidiu Perianu a ales 25

„Acum un sfert de oră s-au decis: Octavian Popescu trece la numărul 37, cu care a avut cel mai bun sezon. Tănase este numărul 10, iar Alibec ia 7. A fost o întâlnire în privat între Alibec și Popescu. Nu s-a pus problema să nu se înțeleagă sau ca cineva să îi ia tricoul lui Popescu. El a decis să ia tricoul în care a avut cel mai bun sezon.

Graovac – 4. Politic – 20. Perianu – 25”, a anunțat Mihai Stoica.

În ceea ce privește situația medicală a lui Ionuț Cercel, jucător eligibil pentru regula U21, Stoica a oferit vești încurajatoare:

„Cercel poate juca, nu are nicio accidentare. Depinde dacă poate duce tot antrenamentul de mâine, dar, de principiu. poate juca. La RMN a ieșit foarte bine, probabil mâine va face tot antrenamentul. Mai mult s-a speriat.

Valoric, eu zic că avem cei mai buni U21 din țară, mai buni decât Rapid, chiar și dacă nu pleacă Borza”.

FCSB și CFR Cluj deschid noul sezon sâmbătă, de la 20:00, în Supercupa României.

CITEȘTE ȘI:

Mutare neașteptată la FCSB. Ce surpriză a pregătit Gigi Becali pentru Supercupa cu CFR Cluj

A început războiul FCSB – CFR Cluj! Nelu Varga, replică ironică înaintea Supercupei: „Nu îmi e frică de Ronaldo și mă tem de Bîrligea?!”

„Dream Team-ul” FCSB pregătit de Gigi Becali! Următoarele două „bombe” detonate după transferul lui Alibec

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Lady Gaga, casieriță într-un lanț japonez de magazine. IMAGINI inedite
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Sâmbăta Morților 2026. Ce se dă de pomană de Moșii de toamnă?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!