Prima pagină » Știri » Alexandru Rogobete, în vizită la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea: „Lucrările avansează într-un ritm bun”

Alexandru Rogobete, în vizită la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea: „Lucrările avansează într-un ritm bun”

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății a vizitat Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea și spune că rămas profund impresionat. „Este, fără îndoială, un exemplu clar de „așa da” în sistemul sanitar românesc și un model care ar trebui urmat de cât mai multe unități medicale din țară.”, a notat Rogobete pe pagina lui de Facebook.
Ministrul Sănății spune că spitalul a reușit să eficientizeze structura secțiilor și numărul de paturi, atât din perspectiva numerică, cât și din punct de vedere al profilului serviciilor oferite pacienților. Acest lucru reflectă o abordare strategică și orientată către nevoile reale ale comunității.
„Investițiile constante realizate din fonduri europene, prin PNRR, din bugetul autorității locale și din bugetul Ministerului Sănătății au avut un impact vizibil: ambulatoriul de specialitate și spitalizarea de zi vor înregistra o creștere cu peste 30% în acest an, mai ales odată cu finalizarea noului corp de clădire.”, spune Rogobete.
„Un alt rezultat notabil al managementului eficient este dezvoltarea unui laborator de analize medicale ultra-performant, complet automatizat, care deservește într-un singur loc toate spitalele din Oradea – o soluție modernă, care reduce timpii și crește calitatea actului medical.”, mai spune Rogobete.
Ministrul Sănătății mai anunță că spitalul a implementat o secție performantă de radiologie intervențională, esențială pentru tratarea rapidă și eficientă a pacienților cu patologii cardio și cerebrovasculare, precum accidentul vascular cerebral și infarctul miocardic. „Un aspect esențial: această unitate medicală funcționează de ani buni cu excedent bugetar. Este o dovadă clară că un spital public poate fi performant, sustenabil și adaptat la cerințele actuale.”
Vizită și la spitalul de Boli infecțioase din Oradea 
Ministrul Sănătății a mai spus că pe șantierul noului Spital de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie din Oradea, proiect finanțat de Ministerul Sănătății prin PNRR, lucrările avansează într-un ritm bun, iar autoritatea locală și constructorul au dat garanții că vor aplica măsuri de accelerare pentru încadrarea în termen.
„Nu în ultimul rând, am dorit să transmit un gând de apreciere colegilor de la Serviciul de Ambulanță Județean Bihor, alături de care am discutat despre proiectele de digitalizare finanțate din fonduri PNRR – investiții esențiale pentru eficientizarea răspunsului în urgență.”, a mai spus Rogobete.
„Doresc să felicit echipa managerială condusă de domnul manager Carp Gheorghe, echipa autorităților locale coordonată de domnul primar Florin Birta, precum și pe domnul senator Aurel Mohan și profesorul dr. Florian Bodog pentru implicarea constantă în dezvoltarea sistemului de sănătate din județul Bihor. Ministerul Sănătății rămâne un partener activ și deschis pentru toți cei care își asumă, cu seriozitate, construcția unui sistem de sănătate performant, corect și accesibil.”, a mai spus Rogobete.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fără închisoare pentru drogurile deținute pentru consum propriu. Proiectul care schimbă radical sancțiunile
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
Fratele fostului arbitru Gheorghe Moldovan reacționează după declarațiile Irinei Vasilcan: L-a dat la poliție
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
Cosmopolis deschide a treia cale de acces spre București și devine prima comunitate cu ieșire în A3 și viitoarea A0
Click
Tragedie în Italia! Un român de 64 de ani a murit după ce motocicleta sa s-a izbit de un camion. Cine era Mircea Vasilache
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Ce se întâmplă doctore
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!