Prima pagină » Știri externe » Rusia avertizează Franța și Marea Britanie asupra riscurilor trimiterii trupelor în Ucraina /„Este INACCEPTABIL”

Rusia avertizează Franța și Marea Britanie asupra riscurilor trimiterii trupelor în Ucraina /„Este INACCEPTABIL”

Rusia avertizează Franța și Marea Britanie asupra riscurilor trimiterii trupelor în Ucraina /„Este INACCEPTABIL”

Administrația Vladimir Putin a avertizat, vineri, că propunerile Franței și Marii Britanii privind trimiterea unui contingent militar occidental în Ucraina după un eventual acord de pace sunt ”inacceptabile”.

”Suntem foarte dezamăgiți că semnalele Moscovei în această privință nu sunt înțelese. În același timp, este extrem de important să transmitem că detașarea de contingente militare străine pe teritoriul Ucrainei, în apropierea frontierelor noastre, este inacceptabilă pentru noi”, a declarat vineri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Președinției Rusiei, citat de agenția de presă Interfax.

”În general, persistența liderilor occidentali pe linia militaristă, de confruntare cu Rusia, este regretabilă”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Președinției Rusiei.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, și premierul Marii Britanii, Keir Starmer, sunt coordonatorii ”coaliției statelor voluntare” pentru apărarea Ucrainei. Joi, cu ocazia Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei, desfășurată la Roma, statele occidentale au reiterat sprijinul militar pentru Kiev ”pe termen lung”.

”A fost reiterat angajamentul pentru securitatea Ucrainei pe termen lung și pentru construirea capacităților Ucrainei de a se apăra și a descuraja orice atac al Rusiei în viitor. Liderii au salutat dezvoltarea unor planuri operaționale mature pentru desfășurarea unei forțe de garantare – Forța Multinațională Ucraina – imediat după încetarea ostilităților, precum și pentru a contribui la protejarea spațiului aerian și maritim, prin reconstituirea forțelor armate ucrainene”, a comunicat Palatul Élysée, precizând că a fost creat Comandamentul operațional.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

ANALIZĂ Bloomberg: Iluziile FISCALE nu aduc creșterea economică /La un an de la victoria electorală, Guvernul britanic rămâne ezitant

VIDEO Administrația Trump manifestă optimism PRUDENT privind negocierile dintre Hamas și Israel /„Există și provocări”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Manuscrisele vechi ascund un secret care nu este scris în cerneală, relevă noi cercetări