Prima pagină » Sport » Antrenament inedit pentru „tricolorii” de la NAȚIONALA de tenis de masă

Antrenament inedit pentru „tricolorii” de la NAȚIONALA de tenis de masă

Componenții echipelor naționale de tenis de masă ale României, multiplii campioni europeni, au făcut un antrenament inedit: au ieșit în parc și au jucat tenis cu copiii veniți să-i cunoască.

Între două competiții majore internaționale, Eliza Samara, Adina Diaconu, Edi Ionescu, Darius Movileanu și Andrei Istrate au mers la Pucioasa și Fieni să joace tenis de masă în parc cu micuții care-și doresc să le calce pe urme.

„M-am simțit foarte bine. Am fost tare fericită pentru că cei mici au fost foarte receptivi și-au dorit ca noi să îi învățăm puțin din acest sport frumos. Sunt foarte bucuroasă că tenisul de masă se face din ce în ce mai vizibil”, a declarat Adina Diaconu.

Antrenament inedit pentru „tricolorii” de la naționala de tenis de masă

Înainte să se apuce de sportul de performanță, Adina juca împreună cu părinții săi tenis de masa în sală: „Știu că înainte să mă apuc de tenis de masă, pierdeam în fața părinților mei, apoi încet, încet am început să îi bat. Când câștigam primeam dulciuri, dar jucam și pe pedepse”.

La fel ca și colegi săi și Darius Movileanu a fost încântat de întâlnirea cu cei mici: „M-am simțit foarte bine, m-am bucurat pentru că știu că așa eram și eu când eram mic și am început să practic tenisul de masă…Sincer nu prea am apucat să joc pentru că nu existau mese. Când am început să practic tenisul de masă, nu am avut această oportunitate de a găsi mese în parcuri sau în aer liber”.

Cristinel Romanescu, președintele Federației Române de Tenis de masă a făcut o promisiune: „Vom veni aici ori de câte ori ne chemați. Faceți un lucru senzațional și sper ca tenisul de masă să ia avânt din ce în ce mai mult și aici”.

„Parteneriatul pe care îl avem cu Federația Română de Tenis de Masă este un parteneriat devenit tradițional pentru noi. De fiecare dată ne bucurăm când putem să aducem sportul și ideea de a face mișcare în comunitățile unde noi suntem prezenți”, au spus cei care au făcut mesele de tenis pentru acțiunea din Pucioasa și Fieni.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
18 mai: ziua în care s-a născut Papa Ioan Paul al II-lea. Lucruri mai puțin știute despre suveranul pontif. A lucrat într-o carieră de piatră. „Nu vă fie frică!”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Ce se întâmplă doctore
Laurette nu scapă de problemele de sănătate după injectarea cu Aquafilling: „Soluția rămasă în picior s-a infectat din nou”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Blindatul românesc VLAH, „testat” de doi șefi de stat la BSDA 2026
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte săptămâni are un an?