Prima pagină » Actualitate » Un fost taximetrist care a trăit toată viața într-o garsonieră, cu chirie, a CÂȘTIGAT la tombolă o vilă luxoasă pe malul mării

Un fost taximetrist care a trăit toată viața într-o garsonieră, cu chirie, a CÂȘTIGAT la tombolă o vilă luxoasă pe malul mării

Un fost taximetrist care a trăit toată viața într-o garsonieră, cu chirie, a CÂȘTIGAT la tombolă o vilă luxoasă pe malul mării

James Moughton, un fost taximetrist în vârstă de 71 de ani, din Hull, Marea Britanie, a câștigat o vilă luxoasă pe malul mării, în valoare de 4 milioane de lire sterline (peste 4,6 milioane de euro), în West Sussex, dar și suma de 250.000 de lire (288.000 de euro) în numerar.

După ce a locuit o viață întreagă într-o garsonieră, cu chirie la stat, a declarat acum că acesta este „cel mai bun bacșiș pe care l-am primit vreodată”.

Bărbatul  s-a înscris la o tombolă organizată în sprijinul Asociației pentru Boala Neuronului Motor (MNDA), cu un bilet de 25 de lire, potrivit BBC.

„Nu-mi vine să cred că trec de la o garsonieră de la stat la un conac de 4 milioane de lire. Lucruri de genul acesta pur și simplu nu se întâmplă oamenilor de unde vin eu. Ultimul lucru pe care l-am câștigat a fost o jucărie de pluș la târgul din Hull”, a spus el după ce a primit marea veste, mai ales că trăia din pensie și „socotea fiecare bănuț”.

Noua sa proprietate are vedere panoramică la mare, acces direct la plajă, jacuzzi și cuptor pentru pizza, precum și o casă pentru bărci, potrivit sursei citate.

Premiul de la cea mai recentă extragere Omaze Million Pound House Draw, vine și fără ipotecă, cu toate taxele notariale și de timbru plătite.

„Este un sentiment la care nici măcar nu am visat vreodată. Când eram taximetrist, obișnuiam să las oameni la case luxoase. Acum acum am și eu una. Casa este absolut uimitoare. Priveliștea spre mare este ceva deosebit – este chiar pe plajă. Am și un cuptor de pizza în aer liber, deși nu am folosit niciodată unul. Dar dacă Jamie Oliver poate, pot și eu”, a spus el, precizând că dușul pentru câini din garaj este mai mare decât baia lui actuală.

Bărbatul a adăugat că probabil ar fi un moment bun să învețe să înoate, iar acum plănuiește să adune toată familia pentru „o mare petrecere la malul mării”.

A spus că nașterea copiilor și nepoților săi au fost „cele mai frumoase zile din viața mea”, dar a adăugat că această experiență se apropie pe locul doi.

„Nu știu încă ce voi face pe termen lung, dar dacă voi decide să vând și să încasez banii, suma obținută din vânzare va schimba viața familiei mele pentru totdeauna”, afirmă fostul taximetrist.

Tombola a strâns 4,1 milioane de lire pentru MNDA, iar directorul executiv, Tanya Curry, a declarat că finanțarea „reprezintă un adevărat far de speranță pentru întreaga comunitate”.

„De când parteneriatul nostru cu Omaze a început în luna mai, peste 300 de persoane au aflat că au MNDA și, în același timp, li s-a spus că nu există tratament, nu există vindecare. Banii strânși ne vor ajuta să schimbăm acest lucru”, a adăugat ea.

FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Imagini hot! „Prea frumoasă ca să fie adevărată!”. Faimoasa Paige Spiranac a negat vehement că a folosit AI
Adevarul
Cine sondează opinia publică și cum pot influența sondajele politica din România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Se mărește familia lui Carmen de la Sălciua. A anunțat venirea pe lume a unui copil: „Sunt fericită cu tot sufletul”
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?