Prima pagină » Educație » Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Oana Zvobodă
Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5
Sursa FOTO: thestudent.ro

40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%.

Conform datelor statistice puse la dispoziție de Ministerul Educației, la examenul scris au fost prezenți 9.169 de candidați, care au susținut proba scrisă la 97 de discipline în 42 de centre de examen, organizate la nivel național. Dintre aceștia, 311 candidați (3,39%) s-au retras, 8 candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, iar lucrarea unui candidat a fost anulată la evaluare, pentru că prezenta semne distinctive.

8.849 de lucrări au fost evaluate. Dintre acestea, lucrările a 6.111 candidaţi au primit note cuprinse între 7 și 10. 40 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 402 candidați s-au situat pe segmental de note 9,50 – 9.99. Lucrările a 622 de candidați au primit note sub 5.

Pentru a promova, un candidat trebuie să obțină minimum media 8. Nota la această probă are o pondere de 70% în calculul mediei finale.

Contestațiile se pot depune la centrele de examen marții, 15 iulie, până la ora 20:00 și miercuri, 16 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi transmise și prin e-mail, utilizându-se adresele de poștă electronică afișate în centrele de examen în ziua susținerii probei scrise.

Rezultatele finale se afișează în centrele de examen și pe pagina web dedicată în data de 21 iulie și vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 24 iulie – 14 august 2025.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Daniel David propune DESFIINȚAREA școlilor cu puțini elevi: Dacă facem asta, eliberăm în jur de 900 de poziţii de director

Patru eleve cuceresc lumea. Echipa PARAGON, mărturii după participarea la Conferința de Dezvoltare Spațială din SUA: „Ne-a dat curaj”

EXAMENUL de definitivat începe marți. Peste 9 500 de profesori sunt așteptați în centrele de examen / Când se vor afișa rezultatele

Cursul Dâmboviței va fi DEVIAT prin țevi cu diametrul de aproape doi metri, la Planșeul Unirii: „Apa va fi vărsată spre Biblioteca Națională”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Manuscrisele vechi ascund un secret care nu este scris în cerneală, relevă noi cercetări