Prima pagină » Știri externe » Kremlinul nu crede că va obține PROGRESE majore la următoarele negocieri cu Ucraina/ „Intenționăm să ne urmărim interesele”

Kremlinul nu crede că va obține PROGRESE majore la următoarele negocieri cu Ucraina/ „Intenționăm să ne urmărim interesele”

Kremlinul nu crede că va obține PROGRESE majore la următoarele negocieri cu Ucraina/ „Intenționăm să ne urmărim interesele”

Kremlinul a transmis, marți, că nu așteaptă „miracole” în a treia rundă de negocieri privind conflictul din Ucraina, refuzând să ofere informații despre un potențial acord pentru încetarea focului.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat, sâmbătă, că a trimis Moscovei o ofertă pentru a treia rundă a negocierilor, care va avea loc în Turcia, săptămâna aceasta.

„Nu există niciun motiv pentru care să ne așteptăm la progrese din categoria miracolelor, este puțin probabil în această situație”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Intenționăm să ne urmărim și să asigurăm interesele noastre, să îndeplinim sarcinile pe care le-am stabilit încă de la început”, a explicat Peskov.

Întrebat în cât timp s-ar putea ajunge la un armistițiu, Peskov a refuzat să dea detalii suplimentare.

„Este foarte multă muncă care trebuie făcută înainte să putem vorbi despre posibilitatea unor întâlniri la nivel înalt”, a afirmat Peskov, potrivit agenției de presă Reuters.

Rusia își consolidează parteneriatele statele asiatice

Săptămâna trecută, ministrul rus de Externe, Serghei Lavorv, a efectuat vizite oficiale în China și Coreea de Nord, pentru a-și consolida parteneriatul strategic cu cele două state.

„Relația sino-rusă este astăzi, printre marile puteri, cea mai stabilă, matură și valoroasă din punct de vedere strategic, din lume”, a declarat Wang Yi, potrivit unui comunicat la Ministerului chinez de Externe.

Pe de altă parte, Kim Jong-Un, președintele Coreei de Nord, l-a asigurat pe Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiționat” în războiul din Ucraina, considerând „certă” victoria Moscovei.

Kim Jong-Un s-a arătat dispus „să sprijine și să încurajeze necondiționat măsurile luate de conducerea rusă pentru a elimina cauza principală a crizei ucrainene”. Președintele nord-coreean și-a exprimat „ferma convingere că armata și poporul rus vor obține victoria în îndeplinirea cauzei sacre de apărare a demnității și intereselor fundamentale ale țării”.

Foto: Profimedia

Recomandarea autorului:

Ministru: Ucraina are nevoie de cel puțin 120 de MILIARDE de dolari pentru a-și asigura apărarea în 2026

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Nicușor Dan, apariție surpriză la Făgăraș. Ținuta în care a fost surprins președintele
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Manuscrisele vechi ascund un secret care nu este scris în cerneală, relevă noi cercetări