Prima pagină » Actualitate » Ion Sterian, reconfirmat ca șef al TRANSGAZ până în 2029, după o procedură de selecție pe legislația guvernanței corporative

Ion Sterian, reconfirmat ca șef al TRANSGAZ până în 2029, după o procedură de selecție pe legislația guvernanței corporative

Ruxandra Radulescu
Ion Sterian, reconfirmat ca șef al TRANSGAZ până în 2029, după o procedură de selecție pe legislația guvernanței corporative

Ion Sterian, directorul general al companiei de stat Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, rămâne în fruntea compania, cu mandat până în primăvara lui 2029, după un concurs derulat în baza legislația guvernanței corporative a întreprinderilor publice.

De asemenea și directorul financiar al companiei, Marius Vasile Lupean, își păstrează funcția actuală, transmite Profit.ro.

Transgaz a transmis că a fost încheiată procedura de selecție și numire pentru posturile de director general și director financiar, desfășurată în conformitate cu prevederile HG nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, coroborate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare.

″Urmare a finalizării procedurii de selecție și numire pentru posturile de director general și director financiar ai SNTGN Transgaz SA, Comitetul de Nominalizare și Remunerare al SNTGN Transgaz SA a elaborat raportul final privind numirile pentru postul de director general și director financiar ai SNTGN Transgaz SA.

Prin Hotărârea nr. 20/24.07.2024, Consiliul de Administrație al SNTGN Transgaz SA a aprobat următoarele:

  • – numirea domnului Ion Sterian în funcția de director general începând cu data de 27.07.2025 până la data de 29.04.2029;
  • – numirea domnului Marius Vasile Lupean în funcția de director financiar începând cu data de 27.07.2025 până la data de 29.04.2029″, a comunicat Transgaz.

Cine este Ion Sterian, director general al Transgaz

Ion Sterian a preluat, în 2013, funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Transgaz, iar în 2017 a devenit și director general.

Anterior, acesta a fost director executiv la Direcția Tehnică a RA-APPS (2010 – 2017), subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării Teritoriale și Turismului (2010), director coordonator la RA-APPS (2009-2010), șef al Direcției de Administrare Patrimoniu la Primăria Sectorului 1 – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (2009), director executiv la Direcția Tehnică a RA-APPS (2006-2009), director executiv la Direcția Tehnică a Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Brăila (2005 – 2006), director de zonă SC Petrotrans SA Ploiești (1992 – 2004), șef de Zonă la ITLPP Peco Ploiești (1985 – 1992) și adjunct de șef de secție la Schela de Extracție Brăila (1983 – 1985). Sterian are studii de inginerie de petrol și gaze, inginerie economică și agronomie.

Autorul recomandă:

Acțiunile Transgaz ar putea valora 51,9 lei după multiplii pieței, arată o analiză Prime Transaction. La ce CAPITALIZARE a ajuns compania națională

Ministrul Energiei, reuniune de lucru dedicată STOCURILOR de gaze. Bogdan Ivan: „Sunt parte din siguranța noastră națională”

PE a votat o nouă lege pentru stocurile de GAZE. Ion Sterian: „Este un lucru bun pentru România”. Răzvan Popescu: „Va reduce presiunea de pe prețuri”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ȘOC! Băsescu, atac la Miruță după incidentele cu drone: Ministrul Apărării să nu se mai bage
Digi24
Circa 1.000 de drone cu inteligență artificială urmau să atace aeroporturile din Moscova, fără control uman
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
Mediafax
ULTIMA ORĂ! CCR a motivat decizia privind „amendamentul Fritz"
Click
Doi americani au petrecut 72 de ore în București! Ce i-a impresionat cel mai mult în Capitală: „Aici mă simt cel mai bine”
Digi24
La ce vârstă te poți pensiona, în funcție de data nașterii. Cum verifici luna și anul în care poți depune dosarul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Orașul militar spectaculos ascuns sub pădurile și dunele de pe litoralul polonez al Mării Baltice