Prima pagină » Știri politice » Ministerul Dezvoltării TAIE din investițiile locale. Pe lista neagră: Stadioane, săli de sport și drumuri de inters local sau județean

Ministerul Dezvoltării TAIE din investițiile locale. Pe lista neagră: Stadioane, săli de sport și drumuri de inters local sau județean

Ministerul Dezvoltării TAIE din investițiile locale. Pe lista neagră: Stadioane, săli de sport și drumuri de inters local sau județean

Ministerul Dezvoltării a publicat vineri, în consultare publică, un proiect de act normativ prin care propune o reevaluare amplă a investițiilor finanțate de la bugetul de stat. Documentul vizează prioritizarea proiectelor cu „impact semnificativ” și grad ridicat de execuție, în paralel cu stoparea temporară a altora considerate neesențiale în contextul bugetar actual, potrivit unui comunicat MDLPA.

„Aceste măsuri sunt necesare pentru reevaluarea priorităților investiționale la nivel central și local și ca o măsură de ajustare strategică, utilă pentru menținerea echilibrului bugetar și asigurarea sustenabilității finanțelor publice”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

 Proiectul de act normativ are ca obiect de reglementare modificarea și completarea unor acte normative pentru derularea următoarelor programe:

  • Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, aprobat prin Legea nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, cu modificările și completările ulterioare;
  • Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase”, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2023, aprobată prin Legea nr. 235/2023;
  • Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino”, aprobat pin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023, aprobată prin Legea nr. 55/2024;
  • Programul Național de investiții „Anghel Saligny”, derulat conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 183/2022, cu modificările și completările ulterioare;
  • Programul național de construcții de interes public sau social aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii „C.N.I.” – S.A.

Investiții în rețeaua de apă, canalizare și gaz

Propunerea prevede posibilitatea încheierii contractelor de execuție până la finalul anului viitor, pentru a putea fi sprijinite investițiile finanțate prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, iar, în vederea verificării lucrărilor la cât mai multe investiții, se creează cadrul juridic și financiar ca Ministerul Dezvoltării să finanțeze, din venituri proprii, verificările efectuate la aceste lucrări.

Construirea și modernizarea stadioanelor cu cofinanțare locală

Stadioanele se pot realiza numai cu participarea autorităților locale la finanțarea acestora, prin convenții de cofinanțare, în cuantum de 20% din valoarea lucrărilor. Lucrările începute continuă, dar noi lucrări nu vor începe până în 1 iulie anul viitor, decât dacă se finanțează din cuantumul contribuției proprii.

Eficientizarea programelor de investiții

Unele programe de investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării prin Programul ”Anghel Saligny” și prin Compania Națională de Investiții, de exemplu, au scopuri similare, cum ar fi îmbunătățirea accesului populației la apă de la robinet și racordarea gospodăriilor la rețeaua de canalizare. Acestea se vor finanța printr-un singur program de investiții. Alte programe de investiții vor fi oprite pentru că nu au fost prioritizate în actualul context bugetar.

Astfel, vor continua lucrările contractate și cele începute, dar nu se vor semna noi contracte de finanțare pe unele tipuri de investiții, cum ar fi cele de construire sau modernizare a sălilor de sport, a complexurilor sportive, a așezămintelor culturale, a sălilor de cinema, a drumurilor de interes local și a celor de interes județean, a celor în infrastructura de apă și canalizare sau lucrări la fosele septice.

Se opresc finanțările pentru proiecte neprioritare

„Modificările propuse prin prezentul proiect sunt, în sinteză, următoarele: clarificarea încadrării în subprogramele programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, crearea unui mecanism unitar de desfășurarea a activităților, eficientizarea și uniformizarea procedurilor interne ale MDLPA de derulare și monitorizare a programelor, clarificarea unor texte, eliminarea paralelismului legislativ, eliminarea din cuprinsul Programului național de construcții de interes public sau social a subprogramelor „Sali de sport”, „Așezăminte culturale”, „Săli de cinema”, „Drumuri de interes local și drumuri de interes județean”, „Fose septice, microstații de epurare, sisteme de alimentare cu apa și sisteme de canalizare”, „Imobile cu risc seismic”, limitarea numărului de obiective ce vor putea fi realizate în continuare prin program, creșterea contribuției beneficiarilor la realizarea investițiilor din domeniul infrastructurii sportive mari, de tipul stadioanelor de fotbal, etc”, precizează MDLPA.

„Sunt măsuri impuse de contextul economic, care vor îmbunătăți disciplina bugetară, dar vor garanta și finalizarea proiectelor începute, importante, în stadii avansate”, a conchis ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Proiectul de act normativ se află în consultare publică și ar urma să fie adoptat în pachetul doi cu măsuri fiscale privind reforma administrației locale.

Foto: gov.ro


AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Femeia care și-a ucis socrii cu un preparat de mâncare otrăvit riscă închisoare pe viață
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Autostrada Moldovei, traseul complet. Ce tronsoane au fost deschise și ce se inaugurează în 2026, pe A7 Ploiești - Siret
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
S-au întors în România după ani de Italia, dar au rezistat doar 3 luni. Ce i-a făcut să plece din nou: „Am dormit un an în bucătărie”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Vlogger olandez, scandalizat de ce a pățit în restaurantul lui Dani Oțil din București: 'M-au obligat să..'
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
„Influencerii” din Antichitate: iată cum a avut loc cea mai mare expansiune artistică din istorie!