Prima pagină » Actualitate » Reguli de circulație în CIPRU. Cum poți evita amenzile sau accidentele

Reguli de circulație în CIPRU. Cum poți evita amenzile sau accidentele

Reguli de circulație în CIPRU. Cum poți evita amenzile sau accidentele
foto ilustrativa: sursa foto: Envato

Condusul în Cipru are câteva particularități importante. Află informații esențiale despre trafic, semnalizare și amenzi, pentru a evita situațiile neplăcute și a te bucura de drumuri sigure pe insulă.

Cipru este o destinație turistică populară, oferind numeroase atracții și locuri pitorești care merită explorate cu mașina pentru a te bucura de ceea ce are de oferit.

De aceea, trebuie să fii informat asupra unor reguli de circulație în Cipru, pentru o călătorie sigură și plăcută, evitând situațiile neprevăzute, ca amenzile sau chiar accidentele.

Condusul în Cipru nu este mai dificil decât prin alte țări. Drumurile, în marea lor majoritate, sunt în stare foarte bună, iar indicatoarele și regulile locale sunt similar cu standardele europene. Dar există și o diferență majoră: aici se circulă pe partea stângă, o moștenire din perioada ocupației britanice, care a durat peste 40 de ani. Dacă ești obișnuit să conduci pe partea dreaptă, va fi nevoie de o perioadă de adaptare, mai ales în intersecții și în sensuri giratorii, potrivit Știrile ProTV.

De altfel, șoferii ciprioți sunt cunoscuți ca fiind temperamentaliși încalcă adesea regulile de circulație, fapt care le-a adus și reputația de șoferi imprudenți.

Totuși, nu se recomandă să le urmezi exemplul, deoarece amenzile sunt destul de mari. Mașinile de închiriat se recunosc după plăcuțele roșii, astfel că localnicii și poliția își dau seama imediat că ești turist.

De obicei, greșelile minore sunt trecute cu vederea, însă este important să rămâi politicos și calm. Majoritatea regulilor în Cipru sunt asemănătoare cu cele din UE, cu câteva excepții importante:

  • Conducerea pe partea stângă – se conduce pe stânga, iar volanul este pe dreapta.
  • Prioritatea: în intersecții și în sensuri giratorii, foarte frecvente, au prioritate mașinile care vin din dreapta. Se semnalizează dreapta la intrarea în sens și stânga la ieșire. Cu toate acestea, mulți localnici ignoră această regulă, astfel că turiștii trebuie să fie precauți și să acorde prioritate, când au dubii.
  • Benzile pe autostradă: circularea pe banda din dreapta este interzisă, cu excepția depășirii. După ce s-a efectuat depășirea, se revine pe banda din stânga. Este interzisă depășirea pe partea stângă. Banda de urgență, marcată cu linie continuă, este rezervată numai urgențelor și se poate folosi doar cu avariile pornite.

Limite de viteză:

  • Localități: 50 km/h
  • Drumuri naționale: 80 km/h
  • Autostrăzi: 100 km/h (viteză minimă: 65 km/h)

Centura de siguranță: aceasta este obligatorie pentru toți pasagerii, indiferent de locul ocupat în mașină.

Folosirea telefonului mobil: este interzisă, cu excepția hands-free-ului. De asemenea, este interzis să mănânci sau să bei în timp ce conduci, întrucât ambele mâini trebuie să fie pe volan.

Alcool la volan

  • Pentru șoferii cu peste 3 ani de experiență: limită de 0,22
  • Pentru șoferii începători: 0,09

Este recomandată evitarea completă a consumului de alcool, cu 12-15 ore înainte de condus.

Siguranța copiilor: copiii sub 5 ani trebuie să fie transportați în scaune speciale, adecvate greutății și vârstei lor.

Reguli de parcare: nu se parchează pe trotuare, linii galbene, treceri de pietoni, locuri pentru persoanele cu dizabilități sau în alte zone interzise.

Semaforul: în Cipru, semafoarele pot să aibă săgeți verzi care să indice direcții permise. Dacă dispare săgeata, este permis virajul pe verde, dar numai dacă acorzi prioritate traficului.

Marcajele rutiere: acestea au prioritate față de semnele de circulație. Cele galbene indică intersecții apropiate, iar săgețile indică când și unde trebuie să virezi. La semafoare, benzile suplimentare sunt numai pentru direcții specifice.

Amenzile rutiere în Cipru

Din anul 2020, amenzile s-au înăsprit și includ puncte de penalizare. La acumularea a 12 puncte, permisul este suspendat pentru 6 luni. Punctele rămân în sistem vreme de doi ani.

Abateri și sancțiuni

Depășirea vitezei:

  • Până la 30%: 2 €/km depășit + 1 punct
  • Până la 50%: 3 €/km depășit + 2 puncte
  • Până la 75%: 5 €/km depășit + 3 puncte
  • Peste 75%: caz trimis în instanță (până la 4.000 amendă, 1 an închisoare, suspendare permis, 4–8 puncte)
  • Alcool la volan (șoferi cu >3 ani experiență):
  • 0,22–0,35 mg: 125 € + 1 punct
  • 0,36–0,55 mg: 250 € + 3 puncte
  • 0,56–0,7 mg: 500 € + 4 puncte
  • Peste 0,71 mg: caz trimis în instanță

Alte abateri:

  • Trecere pe roșu: 300 € + 3 puncte
  • Conducere sub influența drogurilor: caz trimis în instanță (până la 8.000 €, 3 ani închisoare, 3 ani suspendare permis)
  • Nepurtarea centurii: 150 € + 3 puncte (prima abatere), 300 € pentru abateri repetate (se aplică și pasagerilor)
  • Folosirea telefonului: 150 € + 2 puncte (se dublează la repetare)
  • Transport copil fără scaun: 150 € + 3–6 puncte (dublu la repetare)
  • Trecere peste linia de oprire: 25
  • Parcare ilegală: 100–150 €; parcare pe loc pentru persoane cu dizabilități: 300

Cum se plătesc amenzile

  • În 15 zile: plătești suma inițială.
  • După 15 zile: amenda crește cu 50%.
  • După încă 14 zile: cazul ajunge în instanță, ceea ce poate complica viitoarele călătorii în Cipru sau în UE.

Dacă ai fost surprins de o cameră radar, compania de închirieri auto va fi notificată prima și poate să transfere amenda către turist.

Metode de plată:

  • Direct prin compania de închirieri (ea plătește în numele tău).
  • Prin jccsmart.com, sistem online de plată (este necesar un card emis în UE).

Autorul recomandă:

Erdogan sprijină aplicarea unei soluții a două state în Cipru/ „Este timpul ca întreaga comunitate INTERNAȚIONALĂ accepte realitatea

O navă israeliană de croazieră a fost respinsă de PROTESTELE desfășurate pe o insulă grecească/ Vasul a fost forțat își schimbe ruta spre Cipru

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prea mult STRES? De ce ai nevoie de o pauză chiar azi
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
Rețelele sociale, DUȘMANUL notelor bune? Ce au descoperit cercetătorii italieni
Click
Destinul trist al Andei Călugăreanu: respinsă de 9 ori la Teatru și părăsită de soț pentru o altă artistă. 34 de ani de la moartea ei
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
1917, complot la vârful politicii românești. Dezvăluirile ambasadorului Franței privind planul împotriva monarhiei