Prima pagină » Economic » Canicula a mărit consumul de ENERGIE al României, care a apelat, după prânz, la importuri. Care sunt sursele care au produs cel mai mult

Canicula a mărit consumul de ENERGIE al României, care a apelat, după prânz, la importuri. Care sunt sursele care au produs cel mai mult

Canicula a mărit consumul de ENERGIE al României, care a apelat, după prânz, la importuri. Care sunt sursele care au produs cel mai mult

Temperaturile ridicate de duminică au făcut ca, după orele prânzului, consumul de energie al României să crească semnificativ pentru o zi de weekend, depășind nivelul producției. Astfel, de la jumătatea zilei, s-a apelat la importuri pentru a asigura necesarul de consum al românilor care, cel mai probabil au pornit aparatele de aer condiționat pentru a face față caniculei. Cea mai mare cantitate de energie a fost produsă pe parcursul zile de Centrala nucleară de la Cernavodă, iar având în vedere că a fost o zi însorită, un aport important l-au avut și fotovoltaicele.

Producția națională de energie electrică era duminică, la ora 12:00, de 5.210 MW, conform datelor în timp real ale operatorului național de sistem și transport al energiei electrice, Translectrica. Deja, din jurul orei 11:00, producția rămăsese în urma consumului, date fiind temperaturile caniculare.

Consumul se ridica, la prânz, la 5.259 MW, diferența de 48  MW provenind din importuri. De altfel, cantitățile importate au fost în creștere în următoarele ore, până la un maxim de 476 MW, în jurul orei 14:00.

La ora 12:00, topul surselor de energie era:

  • Nuclear : 1.319 MW
  • Fotovoltaic : 1.049 MW
  • Cărbune : 968 MW
  • Ape : 649 MW
  • Hidrocarburi : 634 MW
  • Eolian : 543 MW
  • Biomasa : 45 MW

Medie Orara Consum : 5228 MW

Sold (import) : 48 MW

Primele două poziții s-au menținut și până la ora 15:00, când pe locul 3 au urcat eolienele. Apele au coborât pe locul 6 printre sursele de producție a energiei.

  • 23.39% Nuclear – 1.320 MW
  • 18.80% Foto – 1.061 MW
  • 18.70% Eolian – 1.055 MW
  • 17.53% Cărbune – 989 MW
  • 10.76% Hidrocarburi – 607 MW
  • 9.78% Hidro – 552 MW
  • 0.87% Biomasă – 49 MW
  • 0.18% Instalații de stocare – 10 MW

La 15:10, producția era de 5.634 MW, iar consumul de 5.403 MW, la acea oră România fiind importator net de energie, cu un sold de 230 MW.

Aportul prosumatorilor

Contribuția prosumatorilor la producția de energie electrică este vizibilă în zilele însorite, evident, în timpul zilei, numărul și puterea lor instalată fiind în creștere în ultimii ani. În prezent, puterea lor instalată o depășește de aproape 2 ori pe cea a Centralei de la Cernavodă.

Este vorba, potrivit datelor ANRE, de 2.726 MW capacitate instalată a prosumatorilor, la 1 iunie, dar la aceeași dată, o cantitate instalată similară, de 2.426 MW, revine marilor parcuri fotovoltaice (806), respectiv producătorii clasici de energie electrică din surse fotovoltaice. Mai mult, printre cei 228.302 prosumatori, la data de 1 iunie, se numără nu numai românii cu panouri instalate pe acoperișul casei, ci și operatori economici care își acoperă astfel necesarul de consum.

Sursa: Transelectrica

Sursa: Transelectrica

În ceea ce privește ponderea resursei solare în producția efectivă, aceasta este mult sub cea generată de centrala nuclearlectrică de la Cernavodă – cu aproximativ o cincime (în jur de 20%) din totalul producției naționale anual.

Conform celui mai recent raport lunar publicat de ANRE, pentru luna aprilie, principala sursă a energiei electrice livrată în rețele de producătorii monitorizați este hidro, cu aproape o treime (32,6%), urmată de cea nucleară, cu peste un sfert (26,18%), apoi eolian (14,85%), cărbune (11,41%), gaz (8,64%), iar cea solară este pe locul 6, cu o cotă de 5,3%.

Sursa: ANRE

De amintit, de asemenea, că în perioada Paștelui, când se aștepta o producție semnificativă din surse solare, cu mult peste necesarul de consum din acele zile libere și cu temperaturi decente, autoritățile au fost nevoite să facă un plan de măsuri pentru a evita un blockout și a asigura buna funcționare a rețelelor, inclusiv prin apel la prosumatori să își închidă sistemele fotovoltaice de pe acoperiș la plecarea în vacanță.

Recomandăm și:

Eliminarea obligației de stocare pentru PROSUMATORII activi așteaptă raportul pentru votul final. Bende Sándor: „Nu mai bag mâna în foc pentru nimic”

Mircea Fechet: Prosumatorii actuali ar putea, în viitor, să primească finanțare din partea statului și pentru baterii de stocare. Care sunt condițiile

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!