Prima pagină » Actualitate » Cumnata unui viceprimărițe din Gorj, REȚINUTĂ pentru cămătărie și șantaj. Aceasta și-ar fi amenințat victimele

Cumnata unui viceprimărițe din Gorj, REȚINUTĂ pentru cămătărie și șantaj. Aceasta și-ar fi amenințat victimele

Ruxandra Radulescu

Cumnata unei viceprimărițe din județul Gorj a fost reținută pentru cămătărie, într-un dosar în care mai sunt vizate alte patru persoane, bănuite că fac parte dintr-o grupare infracțională. Acesta i-ar fi terorizat pe cei care împrumutau bani de la ea și le-ar fi impus dobânzi uriașe.

Inculpata ar fi cerut dobânzi colosale, iar în momentul în care datornicii nu mai puteau să plătească, erau șantajați și amenințați. Femeia de 46 de ani, care este cumnata unei viceprimărițe din județul Gorj. Aceasta a fost arestată la aproape două săptămâni, după ce și fiul a fost ridicat de Poliție și reținut pentru 24 de ore.

Cinci persoane sunt vizate în acest dosar, iar acuzațiile ar fi de șantaj și cămătărie. În cazul femeii de 46 de ani ar exista și o acuzație de influențare a declarațiilor. Concret aceasta ar fi încercat să influențeze declarațiile unor martori din acest dosar. Polițiștii au reținut-o pentru 24 de ore, iar anchetatorii continuă cercetările în acest caz, pentru că cei patru reținuți inițial sunt plasați sub control judiciar.

Autorul recomandă

Dănuț Lupu, audiat într-un dosar de PROXENETISM și cămătărie. Tranzacție de 725.000 de euro între fostul fotbalist și un interlop cunoscut

Patronul unui mari firme de panificație, acuzat de CĂMĂTĂRIE, pus sub control judiciar. Cum erau disimulate împrumuturile cu dobândă

Bercea Mondialu, ELIBERAT sub măsura controlului judiciar, după decizia Curții de Apel Craiova. Interlopul e obligat să poarte brățară de monitorizare

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O fosilă de bufniță ne-ar putea dezvălui momentul în care acești vânători silențioși au devenit nocturni
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...