Prima pagină » Actualitate » PENSII speciale, pentru magistrați CONTROVERSAȚI! Mii de euro pentru oamenii sistemului! Fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, pensie uriașă!

PENSII speciale, pentru magistrați CONTROVERSAȚI! Mii de euro pentru oamenii sistemului! Fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, pensie uriașă!

PENSII speciale, pentru magistrați CONTROVERSAȚI! Mii de euro pentru oamenii sistemului! Fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, pensie uriașă!

După ce i-a ținut pe tușă destul timp cât să producă scandal și indignare în rândul magistraților din cauza nepăsării, dar și a modului în care tratează justiția pensionabilă, președintele Nicușor Dan a semnat vineri cele 96 de decrete aflate în așteptare. Dintre acestea, 73 sunt decrete de eliberare din funcție pentru pensionarea unor judecători și procurori, o demisie a unui judecător și 22 de decrete care eliberează din funcție procurori pentru a deveni judecători.

Lista pensionaților este lungă. Dar, parcurgând această listă, unele nume sar în ochi. Nume controversate, care de-a lungul timpului au creat animozități și au pus sistemul judiciar în situații mai mult decât jenante, care au contribuit la scăderea încrederii în actul de justiție. Patru dintre acestea merită atenția. Și un scurt remember.

Cum legea actuală prevede că magistratii cu vechime de minimum 25 de ani beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din venitul net (salariu de bază + sporuri) avut în ultima lună de activitate, este de așteptat ca procurorii și judecătorii care au apucat să se pensioneze înainte ca Guvernul să schimbe legea să primească și pensii de mii de euro pe lună.

Lucian Onea, fostul șef al DNA Ploiești

Procurorul Lucian Onea, fost șef al DNA Ploiești, a ieșit la pensie la 51 de ani. Din 1999 a fost procuror, iar din 2010 activa la Anticorupție. Este unul din fericiții care și-au asigurat bătrâneți liniștite cu o pensie calculată pe legea în vigoare, înaintea unor eventuale modificări.

Fostul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Ploiești este legat de mai multe scandaluri, cel mai notoriu fiind asociat cu dosarul familiei lui Mircea Cosma, fostul președinte al Consiliului Județean Prahova. Acest dosar de corupție a fost instrumentat de subalternul său, Mircea Negulescu. La DNA Ploiești au fost instrumentate și dosare cu miză mare politică sau financiară, printre acestea numărându-se cel al fostului premier Victor Ponta și al lui Sebastian Ghiță. Ponta a fost achitat în primă instanță, la Tribunalul București, iar Sebstian Ghiță are o decizie definitivă de achitare.

Amândoi, și Lucian Onea, dar și fostul său subaltern Mircea Negulescu, zis “Portocală”, au fost acuzați de fapte grave legate de modul în care a fost realizată ancheta în mai multe dosare de răsunet. Ambii au fost cercetați disciplinar. Negulescu a fost reținut, pe numele lui fiind zeci de plângeri ale unor justițiabili, fiind acuzat de cercetare abuzivă și influențarea martorilor, apoi exclus din magistratură, după care a fost achitat, împreună cu fostul lui șef, Lucian Onea.

Anchetarea lor a fost făcută la fosta Secție pentru investigarea infracțiunilor săvârșite de magistrați, de către procurorul Adina Florea. Din rechizitoriul de atunci reieșea, printre altele, că „inculpatul Onea Lucian Gabriel, cu sprijinul inculpatului Negulescu Mircea, în cursul lunii mai 2015, în soluţionarea celor două dosare penale, a ticluit probe nereale prin exercitarea de constrângeri asupra martorului denunţător”.

În urma achitării, după cinci ani de procese și scandal, și după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dispus anularea ordinului de revocare din funcția de șef al DNA Ploiești, magistratul Lucian Onea a fost repus în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat în perioada suspendării din funcția de procuror-șef.

Decizia instanței a constituit în 2024 o premieră în justiție, când pentru prima dată o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost anulată de instanța supremă. Așa fiind, din data de 1 august 2025, Lucian Onea este pensionar “special”.

”Decret privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Onea Lucian Gabriel în cadrul Direcției Naționale Anticoruptie – Serviciul teritorial Ploiești – pensionare, la data de 1 august 2025”, a transmis Administrația Prezidențială, vineri.

Potrivit ultimei declarații de avere, din iunie 2024, procurorul Lucian Onea a avut un salariu lunar de peste 8.000 de lei, din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Trebuie însă menționat că Lucian Onea, care a demisionat din funcția de șef al DNA Ploiești în mai 2018, după ce a fost pus sub urmărire penală, a fost achitat definitiv abia în noiembrie 2024. Tot atunci, instanța a dispus ca Onea să primească toate drepturile salariale de când a fost revocat din funcția de procuror la DNA Ploiești, adică din ianuarie 2019.

Potrivit declarației sale de avere, în 2018, Onea a avut un salariu lunar de aproape 17.000 de lei. După decizia de achitare, Onea a revenit ca procuror la DNA Ploiești, iar câteva luni mai târziu, cererea lui de pensionare a ajuns mai întâi la CSM, apoi a fost trimisă la președinte.

Mihaela Focica, fost inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare

Un alt nume de magistrat care a stârnit în urmă cu ani de zile tensiuni majore în justiție și se află pe lista fericiților pensionați după decretele semnate de președintele Nicușor Dan este cel al Mihaelei Focica, fost inspector șef-adjunct la Inspecția Judiciară.

Mihaela Focica a fost inspectorul care a făcut parte din echipa de control trimisă la DNA în timp ce Anticorupția era condusă de Laura Codruța Kovesi. Raportul Inspecției Judiciare a fost analizat la avea vreme în Secția pentru procurori a CSM. Au fost audiați de CSM, atunci, toți inspectorii din echipa condusă de procurorul Elena Rădescu, inclusiv Gheorghe Stan, pe atunci inspector-șef adjunct la Inspecția Judiciară, în prezent judecător al Curții Constituționale. La acel moment, între Kovesi și Inspecția Judiciară a existat un conflict mare, fiecare venind cu acuzații la adresa celuilalt.

După ce a început controlul la DNA, în 2017, la cererea ministrului Justiției de la acel moment, Toader Tudorel, inspectorul Mihaela Focica s-a plâns la șeful ei, Gheorghe Stan, de presiuni majore care se fac asupra ei de către Kovesi, menționând că în urma discuției cu șefa DNA i-au “paralizat picioarele de frică”.

Gheorghe Stan a înregistrat discuția și a întocmit o notă care, ulterior, a ajuns în media. Din înregistrarea audio reieșea că inspectoarea Focica este foarte speriată că i se va face dosar penal, că îi este frică, pentru că are copil acasă și rate la bancă și că se dorește eliminarea ei din echipa de control. Cazul s-a stins, apoi, ca lumânarea pusă în bătaia vântului.

Ulterior, Mihaela Focica a pactizat cu șefa echipei de control trimisă la DNA la acea vreme. De altfel, Mihaela Focica a fost și în echipa din dosarul disciplinar care a vizat Ordonanța 13 din 2017, în care procurorii DNA Marius Bulancea, Jean Uncheșelu și Paul Dumitriu au fost trimiși în judecată pentru dosarul deschis abuziv Guvernului.

Nu se știe nici acum de ce, dar inspectoarea Mihaela Focica s-a retras din acest dosar și a rămas în sistem. Chiar dacă a avut pornirea lăudabilă de a demasca gravele nereguli și modul dezastruos în care se desfășurau multe dintre anchetele procurorilor și abuzurile unora dintre ei, inspectoarea Mihaela Focica a renunțat repede și a trecut de partea cealaltă a baricadei.

”Decret privind eliberarea din funcția de procuror a doamnei Focica Mihaela-Florina în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arges, inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare – pensionare, la data de 1 august 2025”, potrivit anunțului de vineri al Administrației Prezidențiale.

Mihaela Focica a avut, potrivit ultimei declarații de avere, din iunie 2024, venituri salariale anuale de 322.035 lei, adică aproape 27.000 de lei pe lună.

Gheorghe Șpaiuc, procurorul ajuns la Inspecția Judiciară

Un alt procuror care nu a dat în brânci cu marile dosare și care beneficiază din 1 august 2025 de pensia frumoasă conferită de legea aflată încă în vigoare este Gheorghe Șpaiuc.

Pe vremea când lucra la DIICOT central, procurorul Gheorghe Șpaiuc a devenit celebru după ce a întocmit rechizitoriul în arhicunoscutul dosar Romgaz-Interagro.

Numai că această celebritate nu a fost una pozitivă, pentru că ceea ce a urmat în acest dosar a dovedit că eșafodajul construit de el pentru mazilirea a doi foști ministri, Varujan Vosganian, la pachet cu Adriean Videanu și cu omul de afaceri Ioan Niculae, s-a dărâmat după mulți ani în care acest rechizitoriu a fost chiar și infirmat la un moment dat de procurorul-șef al DIICOT aflat atunci în funcție, Daniel Horodniceanu, azi membru CSM.

Procurorul Șpaiuc tergiversase ancheta timp de șase ani și făcuse greșeli. În urma acestei situații, Daniel Horodniceanu a decis ca dosarul de urmărire penală de la DIICOT să fie repartizat unui alt procuror. Procurorul Gheorghe Șpaiuc nu a avut niciun comentariu de făcut. Finalul dosarului Romgaz-Interagro a venit în 2014, când Înalta Curte de Casație și Justiție i-a achitat definitiv pe Adriean Videanu și pe afaceristul Ioan Niculaie, pe motiv că “fapta nu există”. Așadar, bani mulți tocați de pomană într-o anchetă pe care, de la bun început, fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian a catalogat-o drept “o comandă cu țintă politică”.

Gheorghe Șpaiuc a ajuns apoi la Inspecția Judiciară și, de aici, a ajuns, din 1 august, cu pensie specială.

”Decret privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Șpaiuc Gheorghe la Parchetul de pe lânga Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti, având gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal, în prezent inspector judiciar în cadrul Inspecției Judiciare – Directia de inspecție pentru procurori – pensionare, la data de 1 august 2025”, potrivit anunțului de vineri al Administrației Prezidențiale.

Gheorghe Șpaiuc a avut, potrivit ultimei declarații din avere, din iunie 2024, venituri salariale de la Inspecția Judiciară de aproape 310.000 de lei în 2023, adică aproape 26.000 de lei pe lună.

Daniela Panioglu, judecător la Curtea de Apel București

Un alt magistrat proaspăt pensionat este Daniela Panioglu, judecător la Curtea de Apel București, salvată de cinci ori de la excluderea din magistratură decisă de CSM, în urma unor hotărâri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ultima dată, CSM a decis excluderea ei din magistratură după ce Inspecția Judiciară a concluzionat că a avut un comportament nedemn în sala de judecată față de un procuror DIICOT. Judecătoarea Daniela Panioglu a contestat decizia CSM, iar după hotărârea instanței supreme, a revenit la Curtea de Apel București.

În 15 iulie, CSM i-a aprobat cererea de pensionare și dosarul ei a ajuns la președintele Nicușor Dan.

Înainte de semnarea decretului de către Nicușor Dan, judecătoarea i-a trimis o scrisoare în care a susținut că nu ar vrea să se pensioneze, dar este nevoită să o facă pentru că nu mai judecă în penal, întrucât a fost mutată la contencios administrativ și fiscal.

”În acest moment, nu-mi doresc pensionarea, însă rămânerea mea este legată de reintroducerea în legislaţie a consimţământul judecătorului la mutarea în altă materie”, i-a scris judecătoarea președintelui Nicușor Dan, reclamând ”aberații disciplinare” în cazul ei.

Din septembrie, judecătoarea va avea pensie specială.

”Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Panioglu Daniela la Curtea de Apel București – pensionare, la data de 1 septembrie 2025”, a transmis vineri Administrația Prezidențială.

Judecătoarea Daniela Panioglu a avut, potrivit ultimei declarații de avere, din iunie 2024, un salariu anual de la Curtea de Apel București de aproape 225.000 de lei, adică aproximativ 19.000 de lei pe lună.

Pe lista decretelor de pensionare proaspăt semnate de președinte sunt zeci de judecători și de procurori care nu au avut probleme de-a lungul carierei lor, care nu s-au evidențiat prin conflicte, activitate controversată și scandaluri pe parcursul activității lor ca magistrați. Și-au văzut de treabă în tăcere, aplecați cu atenție pe dosare și pe vraful de legi, fără să aibă probleme sau sancțiuni disciplinare, fără să sufere de vedetism. Cei mai mulți au avut respect pentru profesie. Și demnitate.


Autorul recomandă: 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele cu dezlegare la pește rămase până la Crăciun
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Povestea celui mai bogat sat din Ucraina, aflat la graniţa cu România. Paradoxul castelelor din Nyzhnia Apșa
Mediafax
Alegeri Primăria București 2025. Capitala votează astăzi primarul general. S-au deschis secțiile de votare
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Celebritatea poate scurta viața