Prima pagină » Actualitate » Crimă oribilă în Zărnești. Un fiu și-a ucis tatăl cu un BURGHIU

Crimă oribilă în Zărnești. Un fiu și-a ucis tatăl cu un BURGHIU

Rene Pârșan
Crimă oribilă în Zărnești. Un fiu și-a ucis tatăl cu un BURGHIU
FOTO - Caracter ilustrativ

Un bărbat de 35 de ani din județul Brașov este anchetat pentru omor, fiind acuzat că și-ar fi ucis tatăl cu un burghiu. Potrivit procurorilor, victima, în vârstă de 63 de ani, s-ar fi refugiat în baie pentru a scăpa de atac, însă fiul său a forțat mai multe uși din locuință până a ajuns la el. Suspectul are antecedente penale. După reținerea sa, procurorii au înaintat instanței propunerea de arestare preventivă, acesta fiind inculpat pentru violență în familie – omor.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, individul s-ar fi dus la locuinţa părintelui său şi, după ce ar fi spart mai multe uşi pentru a ajunge la acesta, care era baricadat în baie, l-a lovit cu burghiul de mai multe ori, inclusiv în cap, scrie Agerpres.

Conform anchetatorilor, crima s-a petrecut marţi dimineaţă şi, în cursul aceleiaşi zile, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, în cursul zilei de miercuri, el a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul este cercetat penal pentru violenţă în familie – omor.

Recomandarea autorului: Un bărbat din Brașov a fost ucis în bătaie în casa unor vecini sub ochii copiilor săi

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tragedie CUMPLITĂ! O familie întreagă a murit din cauza unui IPHONE. Cum s-a întâmplat
Digi24
VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are un efect neașteptat: coadă de sute de metri la merdenele
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
„Asta mă enervează, arde-i ouăle și scuipă în ele”: mesajul revoltător găsit de turiști pe bonul unui restaurant din Italia
Mediafax
„Arde ouăle și scuipă în ele”. Ce a scris un chelner pe bonul de comandă despre un client
Click
Descoperire terifiantă sub capota unei mașini! Un șofer francez a încremenit când a dat peste un șarpe boa
Digi24
„Teroarea plutitoare” a invadat plajele din Europa. Cum ajung aceste animale veninoase tot mai des în Mediterana și Atlanticul de Nord
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Astronomii ar fi descoperit sursa unor ecouri bizare detectate în Univers