Prima pagină » Actualitate » Un mega-dosar de CORUPȚIE scoate la iveală traseul șpăgilor pentru „decidenții PNL” și campania electorală. Cine este personajul-cheie din proces

Un mega-dosar de CORUPȚIE scoate la iveală traseul șpăgilor pentru „decidenții PNL” și campania electorală. Cine este personajul-cheie din proces

Ruxandra Radulescu
Un mega-dosar de CORUPȚIE scoate la iveală traseul șpăgilor pentru
Foto: Facebook/DNA

Fostul consilier al lui Ovidiu Silaghi, ministrul Transporturilor, în 2012, dar și președinte al Poștei Române, apare ca personaj-cheie, într-unul dintre cele mai ample dosare de trafic de influență și spălare de bani din țară, care s-a încheiat la sfârșitul lunii trecute, după un traseu de cinci ani prin instanțe. Fostul consilier Tudor Gabriel Bohâlțeanu a scăpat fără condamnare, după ce faptele au fost prescrise, însă dosarul scoate la iveală informații explozive, potrivit cărora sumele provenite din traficul de influență ar fi fost destinate finanțării unor activități politice, transmite în exclusivitate Mediafax

Din motivarea hotărârii, obținută de reporterii Mediafax, rezultă o serie de semne de întrebare cu privire la destinația sumelor de bani traficate în dosar.

Astfel, onculpatul Tudor Gabriel Bohâlțeanu a susținut că el acționa ca intermediar între mediul privat și PNL. Mai mult, mai mulți martori, audiați în timpul anchetei, au confirmat că banii ar fi folosit, într-adevăr, folosiți pentru campania electorală.

În noiembrie 2020, procurorii DNA au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu Tudor Gabriel Bohâlțeanu, fost consilier al ministrului Transporturilor, pentru infracțiuni de trafic de influență și spălare de bani.

Bohâlțeanu a recunoscut faptele și a acceptat executarea unei pedeapse de trei ani de închisoare, precum și interzicerea exercitării unor drepturi pentru o perioadă de cinci ani. Tribunalul București a respins însă acordul, motivând că documentul nu menționa măsurile asiguratorii și nici sumele obținute prin infracțiuni.

De asemenea, magistrații au considerat că pedeapsa negociată era mult prea blândă în raport cu condamnarea anterioară a inculpatului. Acesta fusese condamnat la 2 ani si 6 luni de închisoare pentru săvârșirea unor fapte similare, în 2017.

În 2021 însă, Curtea de Apel București a respins definitiv acordul, iar procesul s-a reluat. În mai 2022, judecătorii au constatat că în cazul traficului de influență a intervenit prescripția răspunderii penale. Singura măsură dispusă împotriva inculpatului a fost confiscarea sumei de 3.704.443 lei obținută prin infracțiuni.

Cum au ajuns banii la PNL

Faptele descrise în rechizitoriu arată că Bohâlțeanu s-a folosit de funcția sa de consilier al ministrului Transporturilor Ovidiu Silaghi, pentru a pretinde sume de bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, proprietarul firmei UTI, și de la reprezentanți ai companiei Astaldi S.p.A., prin intermediul unor contracte fictive și al intermediarilor.

Potrivit informațiilor care au rezultat din anchetă, între 7 și 16 mai 2012, Bohâlțeanu a solicitat 10% din valoarea contractelor firmelor UTI cu Compania Națională de Aeroporturi București.

Între 26 octombrie și 9 noiembrie 2012, a cerut suplimentarea sumelor.

Iar în perioada 27 iunie – 13 decembrie 2012, a primit indirect 2.154.821 lei prin contracte fictive.

Ulterior, ar mai fi intermediat suma de 750.000 de euro de la Astaldi pentru fostul secretar de stat Valentin Răducu Preda, în legătură cu extinderea magistralei de metrou din București.

Conform motivării, anumiți martori aveau cunoștință de faptul că o parte din bani era destinată „cerințelor din partea partidului pentru campania electorală”. Astfel, mita, inițial colectată pentru influențarea deciziilor ministeriale, a fost redirecționată către activități politice, implicând folosirea contractelor fictive pentru a masca sumele, mai transmite în exclusivitate sursa citată.

La 12 decembrie 2016, Tudor Gabriel Bohâlțeanu a depus inclusiv un autodenunț la DNA în care reclama că mai multe persoane ar fi intervenit pe lângă companii ce aveau legături comerciale cu structuri din subordinea Ministerului Transporturilor pentru a obține contracte, în schimbul efectuării de plăți pentru servicii de publicitate electorală.

Negocierile pentru șpagă aveau loc în restaurante de lux

Motivarea indică faptul că negocierile aveau loc în restaurante selecte din București, unde Bohâlțeanu și intermediarii săi se întâlneau cu reprezentanții firmelor implicate în contractele publice.

În cele din urmă, instanța a decis să mențină parțial măsurile asigurătorii impuse anterior asupra bunurilor lui Tudor Gabriel Bohâlțeanu, până la acoperirea sumei de 3.704.443 lei. Astfel, rămân în vigoare poprirea pe fondurile existente și viitoare din trei conturi bancare ale acestuia, precum și sechestrul asupra unor imobile deținute indirect, printr-o societate.

Printre acestea se numără o vilă cu teren de aproximativ 1.000 mp situată într-o zonă centrală și un apartament de peste 160 mp în Sectorul 1 al Capitalei.

Cu toate acestea, dosarul nu a găsit răspunsul cu privire la mărturiile personajului-cheie și ale unora dintre martori legate de traseul șpăgilor și nu au fost identificați nici așa-ziși ”beneficiari reali”, acei ”decidenți din PNL” amintiți pe parcursul procesului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?