Prima pagină » Actualitate » Profesoară din Craiova, UCISĂ de soț chiar sub ochii fiicei lor de 11 ani. După crimă, bărbatul s-a sinucis

Profesoară din Craiova, UCISĂ de soț chiar sub ochii fiicei lor de 11 ani. După crimă, bărbatul s-a sinucis

Profesoară din Craiova, UCISĂ de soț chiar sub ochii fiicei lor de 11 ani. După crimă, bărbatul s-a sinucis

O profesoară din Craiova a fost ucisă de soțul său, chiar sub ochii fiicei lor în vârstă de 11 ani. După crimă, bărbatul s-a înjunghiat și apoi s-a aruncat de la etajul 1 al locuinței familiei, Ulterior, el a murit la spital.

Vecinii spun că puțin după ora 10 au auzit certuri în apartamentul celor doi soți, iar la un moment dat femeia a strigat după ajutor și un poștaș care intrase în bloc a auzit-o a alertat imediat autoritățile.

„Am auzit strigăte de ajutor, am scos fetița afară, ea era înjunghiată”, a spus un vecin.

Polițiștii au intrat cu forța în apartamentul individului, care a devenit recalcitrant, agresiv, ar fi aruncat cu mai multe obiecte către aceștia în încercarea disperată de a scăpa, motiv pentru care s-a și aruncat de la etaj, ulterior, potrivit unor surse citate de Antena 3.

„Soțul femeii decedate, la vederea polițiștilor, s-ar fi aruncat de la balconul apartamentului, amplasat la etajul unu”, a declarat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt IPJ Dolj.

Bărbatul era inginer de profesie, dar nu mai lucra, avusese o firmă care a dat faliment, iar din acel moment ar fi intrat în depresie, au precizat vecinii pentru Știrile ProTV.

„Probabil omul a refuzat să caute ajutor de specialitate și a recurs la acest gest urât”, a spus o locatară.

Potrivit medicilor, bărbatul s-a înjunghiat înainte să se arunce de la etaj, fiind resuscitat la fața locului și apoi transportat la spital, unde a și murit din cauza rănilor suferite.

„Pacientul, de 45 de ani, a fost găsit de către echipajul UTIM – SMURD Craiova, la locul solicitării, în stop cardio-respirator, cu politraumatism prin precipitare, prezentând multiple plăgi înjunghiate, la nivel latero-cervical stânga, precordial și antebrate, produse, cel mai probabil, prin autoagresiune. A fost resuscitat imediat de către echipajul medical al SMURD și adus la UPU a SCJU Craiova, cu stare extrem de gravă, inconștient, instabil respirator și hemodinamic. A primit îngrijiri medicale de urgență complexe, atât în prespital, cât și în UPU, investigat rapid și dus în sala de operație a clinicii de Chirurgie Cardio-Vasculara a spitalului nostru. A repetat stopul cardiorespirator de mai multe ori, chiar și în sala de operație, evoluția fiind rapid nefavorabilă. Cu toate efortuile depuse de medici, pacientul a decedat la scurt timp”, au transmis medicii din Craiova prin intermediul unui comunicat.

Femeia preda limba germană la un liceu de prestigiu din oraș și era foarte apreciată, iar colegii săi susțin că nu s-a plâns niciodată că ar fi avut probleme în căsnicie.

„Este o tragedie care, din păcate, va avea urmări asupra fetiței colegei noastre care din păcate nu mai este printre noi”, a spus Daniel Ion, inspector școlar general în județul Dolj.

Minora se află acum în grija bunicilor și a unei mătuși, urmând ca inspectorii de la Protecția Copilului Dolj se vor asigura că primește consiliere psihologică după evenimentele traumatizante prin care a trecut.

FOTO – Facebook

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
19 ani de la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu - Cronologia
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
România MAGA sau România europeană? Sfatul de la Oxford, după un an de mandat al lui Nicușor Dan: „Acest lucru trebuie prevenit”
Mediafax
Iranul înființează un nou organism pentru supravegherea Strâmtorii Ormuz
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mai e valabil permisul auto dacă îți schimbi buletinul? Regula din Codul Rutier 2026 care te poate costa mii de lei
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Economia globală riscă o recesiune „în următoarele săptămâni”, avertizează experții