Prima pagină » Actualitate » A luat foc din nou restaurantul „Mărul de Aur”. ISU cere oamenilor să evite sau să ocolească zona

A luat foc din nou restaurantul „Mărul de Aur”. ISU cere oamenilor să evite sau să ocolească zona

Luiza Dobrescu

Șase autospeciale de pompieri au fost chemate stingă incendiul iscat a doua oară la Restaurantul Mărul de Aur de la Piața Victoriei. Prima dată, a ars în Ajunul Crăciunului din 2024. 

Restaurantul „Mărul de Aur”, de pe Victoriei, a luat foc din nou. Pompierii au transmis o comunicare prin care informează că au fost alertate 6 autospeciale.

Din cauza fumului dens, a fost emis și un mesaj RoAlert prin care li se cere acelora care tranzitează zona să ocolească sau să evite zona.

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o construc’ie (fost restaurant), str Sevastopol

Incendiul se manifestă la acoperiș

Au fost alertate 6 autospeciale de stingere

În această locație am mai intervenit pentru stingerea unui incendiu în luna decembrie 2024″, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Construcția este amplasată între blocuri, astfel că fumul degajat poate pătrunde în locuințe. A fost remis un mesaj de informare și avertizare a populației prin sistemul RoAlert.
Arderea se manifestă în interiorul construcției și la acoperiș.
Se acționează de la înălțime utilizând autoscara. Sunt angrenate în intervenție 8 autospeciale de stingere.â

Incendiul nu se poate extinde la alte clădiri. În acest moment, se acționează pentru decopertarea învelitorii de tablă și stingerea structurii din lemn a acoperișului.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Incendiu puternic în centrul Capitalei. Focul se manifestă în interiorul fostului RESTAURANT Mărul de Aur

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană