Prima pagină » Actualitate » Tudor Chirilă, FOC și pară pe Nicușor Dan: „V-au făcut farmece serviciile sau gânditi altfel decât în luna mai?”

Tudor Chirilă, FOC și pară pe Nicușor Dan: „V-au făcut farmece serviciile sau gânditi altfel decât în luna mai?”

Tudor Chirilă, FOC și pară pe Nicușor Dan:

Artistul Tudor Chirilă și-a exprimat dezamăgirea și furia față de președintele Nicușor Dan, pe care a recunoscut că l-a votat ca majoritatea românilor. „Există multe limite în exercitarea unui mandat al președintelui, dar absolut nicio limită vis a vis de când, cum şi ce comunicǎ preşedintele. Asta ca sǎ ştim şi noi una, alta, dacǎ v-au fǎcut farmece serviciile sau poate cǎ gândiți altfel decât în luna mai”, scrie cântărețul într-o postare pe Facebook.

Tudor Chirilă pornește de la declarația președintelui despre magistrați, dar îi amintește că justiția este restantă în multe dosare grele, printre care și Mineriada.

„Nicușor Dan a spus că . Eu tot sper că a vrut să zică altceva decât reiese din declarația citată. Că dacă nu e așa, atunci are o problemă cu oamenii care l-au votat (gen România onestă). Dar hai să vedem cum stăm după o minimă documentare: conform CEPEJ (European Commission for the Efficiency of Justice) în 2020 România avea aproximativ 4 600 de judecători în total, asta înseamnă 24 de magistrați la 100 000 de locuitori. Media europeană era de 21,5 judecători la 100000 de locuitori în 2019 – 2020″, scrie Tudor Chirilă.

Artistul atrage atenția că „dacă judecătorii noștri muncesc mai mult decât ăia europeni am și eu niște întrebări: cum se face că Ion Iliescu a murit nejudecat în dosarul Revoluției, cum se face că dosarul mineriadei 13-14 iunie nu e finalizat, cum se face că la șapte ani de la dosarul 10 august nu avem nici măcar urmărirea penală terminată, cum se face că după opt ani de zile dosarul lui Secureanu care (demonstrat) fura zilnic bani din casieria spitalului Malaxa a fost reluat de la zero, cum se face că 50 de milioane de euro, prejudiciul din dosarul Voiculescu, nu sunt recuperați, iar recuperarea suspendată de Curtea de Apel, cum se face cǎ s-a ridicat sechestrul în dosarul Nordis, cum se face că dosarul de 30 de milioane de euro mită al lui Vanghelie s-a prescris sau că alte sute de dosare de corupție sunt prescrise sau cu prejudicii nerecuperate?”

„Există multe limite în exercitarea unui mandat al președintelui, dar absolut nicio limită vis a vis de când, cum şi ce comunicǎ Preşedintele. Asta ca sǎ ştim şi noi una, alta, dacǎ v-au fǎcut farmece serviciile sau poate cǎ gândiți altfel decât în luna mai. Sau, pur şi simplu, cǎ la criza în care ne aflǎm va trebui sǎ vǎ îndepliniți cu prioritate obligațiile pe care vi le-ați asumat în campania electoralǎ. Cauționarea demersurilor magistraților pentru blocarea reformei pensiilor speciale nu era una dintre ele”, subliniază Tudor Chirilă.

Artistul mai transmite în încheire că e timpul ca președintele să lucreze pentru românii care l-au votat.

„Mandatul dumneavoastră are 60 de luni. Ați îndeplinit 5% din el. … Luați postarea asta ca pe o critică necesară, v-am acordat votul, este un drept pe care l-am exercitat, e timpul să vă îndepliniți obligațiile față de noi, nu suntem adepți habotnici, nu sunteți guru, nothing is for granted, sunteți președintele României pentru că 6 milioane de oameni au vrut asta. La muncă, cum ziceați acum trei luni”, a mai scris Chirilă.

EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Prezentatorul de la Antena 1 și-a dat demisia. A spus adio televiziunii după 21 de ani! Anunțul care i-a surprins pe fani: „De astăzi, mi se schimbă complet viața”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?