Le Figaro: Din ce cauză o moțiune pentru DEMITEREA lui Macron nu are șanse de reușită

Partidul Franța Nesupusă (La France Insoumise – LFI), condus de Manuel Bompard, vrea să depună o moțiune pentru demiterea președintelui Emmanuel Macron pe 9 septembrie, însă această tentativă ar avea puține șanse de reușită.

LFI încearcă încă din 2024 să-l înlăture de la putere pe Macron, deoarece considera că acesta nu și-a îndeplinit atribuțiile de lider al statului și a perpetuat prelungirea crizelor în mediul politic francez. Din acest motiv, pe 9 septembrie se va supune votului în Adunarea Națională moțiunea privind demiterea președintelui.

„Văd că din ce în ce mai mulți oameni spun că președintele Republicii a devenit obstacolul în calea deblocării situației. Prin urmare, el este cel care trebuie să plece. Moțiunea de destituire este modalitatea perfectă pentru a obține acest rezultat”, a motivat Bompard.

RĂZBOI Iranul respinge armistițiul de 48 de ore propus de SUA. Criza din Orientul Mijlociu intră într-un blocaj periculos

08:16

SPORT Gigi Becali, furios după un nou eșec al celor de la FCSB! „E aceeași meteahnă, credeam că o să rezolve Mirel Rădoi”

08:10

Alături de liderul LFI, Jean-François Copé, David Lisnard și Valérie Pécresse au cerut demisia președintelui. Însă această procedură constituțională, excepțională prin natura sa, este o chestiune complexă, dificil de implementat, relatează Le Figaro.

Ce spune Constituția

Articolul 68 din Constituție stabilește condițiile în care președintele țării poate fi demis din funcție.

„În cazul unei neîndepliniri a atribuțiilor care este în mod vădit incompatibilă cu exercitarea mandatului”, arată textul legii.

Însă acest pasaj rămâne interpretabil, deoarece nu stabilește în mod direct ce greșeli a făcut președintele în materie penală, civilă și administrativă.

„Acest titlu presupune că parlamentarilor le revine sarcina de a stabili limitele aplicării prevederii în cauză. Pe scurt, ne bazăm pe analiza atentă a aleșilor.

În practică, utilizarea corectă a moțiunii nu este, așadar, definită de un cadru juridic precis, ci de procedura extrem de restrictivă, care trebuie să împiedice demiterea unui președinte pentru orice motiv și să împiedice ca moțiunea de punere sub acuzare să devină o formă de control politic”, susține expertul Benjamin Morel.

O procedură sinuoasă

În primă fază, se trimite o propunere de rezoluție prin care se convoacă autoritatea Parlamentului ca Înaltă Curte pentru a se pronunța asupra punerii sub acuzare a președintelui. Cel puțin o zecime dintre parlamentari trebuie să semneze actul.

Propunerea este apoi transmisă Comisiei pentru Afaceri Juridice, care votează includerea ei pe ordinea de zi, dar decizia sa este doar orientativă, deoarece includerea este responsabilitatea Biroului Conferinței Președinților, care include Președintele Adunării Naționale, vicepreședinții săi, președinții comisiilor permanente, raportorii generali, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene și președinții grupurilor.

Conferința Președinților poate anula procesul prin neexaminarea acesteia în termen de 13 zile de la depunere sau prin refuzul includerii ei pe ordinea de zi.

„Comisia, Conferința și Biroul pot să-și exercite dreptul de veto și să anuleze moțiunea”, subliniază Benjamin Morel.

Dacă textul este aprobat, acesta trebuie votat de cel puțin două treimi dintre deputați pentru a fi adoptat.

Apoi trebuie transmis celeilalte adunări (în acest caz, Senatului) în termen de cincisprezece zile, unde este necesar același cvorum. Din nou, dacă Camera Superioară nu adoptă propunerea, procedura este încheiată.

Dacă ambele adunări aprobă propunerea, aceasta este înaintată Înaltei Curți. Această instanță, prezidată de Președintele Adunării Naționale, este compusă din membri ai Adunării Naționale și ai Senatului.

Singura sa misiune este de a pronunța hotărârea și are la dispoziție o lună pentru a lua o decizie. Președintele este demis atunci când două treimi din membrii Înaltei Curți admit această opțiune.