Prima pagină » Actualitate » Ce se întâmplă cu „FONDUL CLASEI” acum, la începutul anului școlar/Primarul care le cere părinților să nu contribuie cu bani

Ce se întâmplă cu „FONDUL CLASEI” acum, la începutul anului școlar/Primarul care le cere părinților să nu contribuie cu bani

Ce se întâmplă cu „FONDUL CLASEI” acum, la începutul anului școlar/Primarul care le cere părinților să nu contribuie cu bani

La început de an școlar, părinții sunt copleșiți de griji și probleme, iar printre acestea se numără și eternul fond al clasei. Într-un oraș din țară, însă, autoritățile intervin decisiv și transmit părinților să nu contribuie cu bani, reamintindu-le că astfel de solicitări sunt interzise prin lege.

Este vorba despre orașul Focșani, acolo unde primarul Cristi Valentin Misăilă le-a transmis părinților și cadrelor didactice că solicitarea sau colectarea de bani pentru așa-numitul „fond al clasei” este ilegală.

„Asemenea obiceiuri nu au ce căuta în școli”

Mesajul vine după ce la primărie au ajuns mai multe sesizări de la părinți nemulțumiți de aceste practici, scrie monitoruldevrancea.ro. În context, edilul atrage atenția că profesorii nu au voie să ceară bani pentru materiale didactice, produse de igienă sau alte cheltuieli de funcționare a școlii.

„Asemenea obiceiuri nu au ce căuta în școli. Este un abuz să pui presiune pe părinți pentru a contribui la cheltuieli care sunt deja acoperite din bugetul local”, a declarat primarul.

Autoritățile locale susțin, că pentru anul școlar 2025-2026, au fost alocate sumele necesare pentru creșe, grădinițe, școli și licee. Astfel, insistă primarul, există bani pentru a fi asigurate toate materialele necesare desfășurării cursurilor.

În același timp, edilul cere Inspectoratului Școlar Județean Vrancea să discute cu directorii și profesorii pentru ca aceștia să renunțe definitiv la practica „fondului clasei”.

Ce este „fondul clasei” și ce spune legea

Așa-numitul „fond al clasei” reprezintă sumele de bani colectate informal de la părinți pentru diverse cheltuieli pe parcursul unui an școlar. Din acești bani se pot achiziționa de la hârtie igienică și produse de curățenie până la dotări pentru clasă sau cadouri pentru profesori.

Practica este larg răspândită în multe școli din România, însă se situează în afara legii.

Legea educației și regulamentele școlare interzic explicit colectarea de bani de la elevi sau părinți pentru funcționarea unităților de învățământ. Toate cheltuielile pentru materiale didactice, igienă și întreținere trebuie acoperite din bugetele alocate de stat și de autoritățile locale.

Ministerul Educației a informat în repetate rânduri că solicitarea sau acceptarea „fondului clasei” poate fi considerată abuz și poate atrage sancțiuni pentru cadrele didactice sau directorii implicați.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

COSTURILE educației „gratuite” din România. Cât plătesc părinții pentru meditațiile copiilor / Fondul clasei, încă obligatoriu – STUDIU

Elevii români, mediocri la gândire creativă. 60% din ei sunt la nivelul de bază, conform studiului PISA 2022. Fetele, superioare băieților

Cum se va strânge fondul clasei. „Școlile vor avea un fel de ghid legislativ”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!