Prima pagină » Actualitate » O comună din România este „campioană” la săli de GIMNASTICĂ. Pe hârtie are 9, dar în realitate, nici măcar una

O comună din România este „campioană” la săli de GIMNASTICĂ. Pe hârtie are 9, dar în realitate, nici măcar una

O comună din România este „campioană” la săli de GIMNASTICĂ. Pe hârtie are 9, dar în realitate, nici măcar una

Un raport al Institutului Național de Statistică scoate la iveală un fapt incredibil: comuna Grozești, din județul Iași, apare în documentele oficiale cu nu mai puțin de nouă săli de gimnastică, deși are doar 127 de copii. Asta ar însemna, teoretic, o sală la fiecare 14 elevi, performanță cu care nici mari centre universitare nu se pot lăuda.

Realitatea, însă, nu are nicio legătură cu cifrele raportate de INS, după cum dezvăluie Ziarul de Iași.

„Nouă săli de gimnastică? Nu există așa ceva!”

„Nouă săli de gimnastică? Nu există așa ceva. Poate de gimnaziu. Dar, nici din alea nu sunt atâtea. Ha, ha, da, avem o școală cu nouă săli de gimnastică! Eu nu am trimis astfel de date”, a reacționat primarul comunei Grozești, George Cristea, la auzul datelor trecute în raportul Institutului Național de Statistică.

Dacă ar fi așa, înseamnă că Grozești este un „pol” al gimnasticii din România. Prin comparație, municipiul Iași figurează cu 101 săli, Pașcani – 8, iar Onești – locul unde s-a lansat Nadia Comăneci, are 13. La nivelul întregului județ Iași, INS a consemnat 190 de săli de gimnastică, ceea ce plasează regiunea pe locul 5 în țară, după București, Cluj, Prahova și Mureș.

Citește aici cum a fost posibil să se ajungă la această anomalie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prea mult STRES? De ce ai nevoie de o pauză chiar azi
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
Rețelele sociale, DUȘMANUL notelor bune? Ce au descoperit cercetătorii italieni
Click
Destinul trist al Andei Călugăreanu: respinsă de 9 ori la Teatru și părăsită de soț pentru o altă artistă. 34 de ani de la moartea ei
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
1917, complot la vârful politicii românești. Dezvăluirile ambasadorului Franței privind planul împotriva monarhiei