Prima pagină » Actualitate » Studenții ies în stradă luni împotriva măsurilor de AUSTERITATE din Educație. Mii de tineri și-au anunțat prezența la proteste

Studenții ies în stradă luni împotriva măsurilor de AUSTERITATE din Educație. Mii de tineri și-au anunțat prezența la proteste

Studenții ies în stradă luni împotriva măsurilor de AUSTERITATE din Educație. Mii de tineri și-au anunțat prezența la proteste
Sursa foto: Alexandra Pandrea / Gândul

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) organizează luni proteste în toate marile centre universitare, acuzând Guvernul că a ignorat constant revendicările lor și a aplicat măsuri de austeritate care afectează direct parcursul educațional al tinerilor. 

Reprezentanții ANOSR amintesc că educația a fost „prima vizată de tăierile bugetare”, începând cu Ordonanța de urgență nr. 156/2024, prin care studenții au pierdut reducerea de 90% la transportul feroviar intern. Aceasta a fost limitată doar la traseele dintre localitatea de domiciliu și centrul universitar.

„Încă de la finalul anului 2024, educaţia a fost prima vizată de tăierile bugetare. Ordonanţa de urgenţă nr. 156/2024 prin care studenţii au pierdut reducerea de 90% la transportul feroviar intern a fost primul semnal de nepăsare a statului în ceea ce priveşte parcursul studenţilor în mediul universitar.

Limitarea dreptului studenţilor de a beneficia de reducerea de 90% pentru transportul feroviar exclusiv pe ruta cuprinsă între centrul universitar şi localitatea de domiciliu a fost soluţia Guvernului României de la acea vreme pentru salvarea bugetului de stat, cheltuielile anului 2024 pentru perioada ianuarie – noiembrie reprezentând 0.027% din bugetul general consolidat şi 0,01% din Produsul Intern Brut (PIB), suma de 172,525,510 milioane”, arată ANOSR, potrivit News.ro.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România acuză Guvernul Boloja că a decis reducerea cu 52% a fondului de burse, lăsând aproximativ 44.000 de studenți fără sprijin financiar de la începutul lunii iulie 2025.

„Ulterior, un nou Guvern al României, proaspăt învestit, o nouă surpriză în educaţie: după limitarea dreptului de a călători cu transportul feroviar, următoarea tăiere de pe lista decidenţilor a fost fondul de burse. Analiza ANOSR denumită «Bursele studenţilor – „povara” statului de 10 ani» arată neglijenţa cu care au fost trataţi studenţii în ultimii 10 ani, având o subfinanţare acută în ceea ce priveşte fondul de burse şi protecţie socială, însă nici situaţia ultimului deceniu, nici procentul de peste 40% de abandon universitar nu a oprit statul să diminueze fondul de burse cu aproximativ 52%, lăsând aproximativ 44.000 de studenţi fără burse de la începutul lunii iulie 2025”, avertizează organizația.

Studenții au mai protestat în iunie și septembrie, alături de sindicatele din educație și de elevi, dar spun că „toate demersurile și presiunea publică au fost ignorate”.

„În ciuda tuturor demersurilor efectuate, utilizând inclusiv instrumente diplomatice, analize documentate și presiune publică, lucrurile nu s-au schimbat cu nimic, fapt pentru care anunțăm proteste masive ale studenților în toată țara, odată cu începerea anului universitar”, transmite ANOSR.

Alianța reunește organizații studențești din 20 de centre universitare și 31 de universități, totalizând 136 de organizații membre.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ungaria preia soluția României pentru centrala Paks. Două barje vor fi scufundate în Dunăre
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Vacanța de vară se mută în toamnă. Cât costă un concediu în septembrie
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Avertisment pentru proprietarii de câini: apa aparent liniștită poate ascunde pericole mortale