Prima pagină » Opinii » Muribunda democrație europeană

Muribunda democrație europeană

Patrick André de Hillerin
Muribunda democrație europeană

„Să nu le permitem hoților și trădătorilor să ne vândă viitorul”, a spus Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, duminică, 28 septembrie, după ce a ieșit din secția de votare. Hoții și trădătorii erau și sunt toți cei care nu sunt membri ai partidului prezidențial, PAS, toți cei care nu votau partidul Maiei Sandu. Asta înseamnă aproape jumătate din totalul celor care au votat duminică la alegerile parlamentare din Republică.

Este cumplit să guvernezi atunci când jumătate din țară este alcătuită din hoți și trădători. Fiind hoți și trădători, ar trebui, evident, arestați și băgați în închisoare. Cu aproape 2 milioane de pușcăriabili, Republica Moldova nu prea mai arată a țară, ci aduce mai mult cu o colonie penitenciară.

Mai mult, cum aproape un sfert dintre cetățenii moldoveni din diaspora au votat cu altcineva decât PAS, guvernul Republicii mai are o problemă: trebuie să aducă în țară minim 250.000 de hoți și trădători, pentru a-i pedepsi exemplar.

Imaginați-vă câte zboruri speciale urmează în perioada următoare pentru a-i repatria pe acești fugari. S-ar putea rezolva cu aproximativ 320 de zboruri efectuate de Airbus-uri A380, doar că aeroportul din Chișinău nu prea poate primi în condiții de siguranță astfel de aeronave. Vom vedea în viitor cum va rezolva guvernul PAS problema hoților și trădătorilor din diaspora care trebuie repatriați și încarcerați.

Până atunci, însă, să remarcăm faptul că, în aplauzele multor țări din Uniunea Europeană, Republica Moldova s-a alăturat cu succes unui club din ce în ce mai mare de state în care democrația este privită drept o chestie care mai mult încurcă decât ajută și ale cărei reguli, în numele unor interese superioare, pot fi ignorate, încălcate, suspendate.

Doi dușmani aproape imaginari are establishment-ul birocratic european: extremiștii (de obicei de dreapta) și filo-rușii. Îi întâlnim în Franța, Italia, Germania, Austria, Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia și România, pentru a vorbi doar despre țări membre UE.

Uneori, absolut bizar, propaganda oficială pune în același trup politic extremiștii de dreapta, naționaliști, și filorușii. Dar temele acestea prind, au succes, cum s-a întâmplat în România, cum s-a întâmplat, iată, și în Moldova.

Moldova a împrumutat abuzurile cele mai nesimțite de la mai toate țările europene, le-a pus cap la cap și a obținut o victorie răsunătoare în lupta cu Putin și marionetele sale care voiau să pună mâna pe biata țară.

De la Ucraina, Moldova a împrumutat eliminarea oricărei urme de presă de opoziție. Fără transparență, direct la ordinul serviciilor secrete.

De la Germania, Moldova a luat modelul interzicerii partidelor de opoziție. În Germania, însă, democrația a câștigat, în cele din urmă, în Moldova a fost bătută la scor.

De la România, Moldova a învățat și a perfecționat metoda acuzațiilor nesusținute de dovezi.

Acolo unde exista riscul ca la urne să se prezinte majoritar hoți și trădători, Moldova pur și simplu nu a amplasat urne. Este cazul cetățenilor moldoveni din Rusia. Pentru 190.000-300.000 de cetățeni moldoveni câți trăiesc în Rusia, Republica Moldova a deschis doar două secții de votare, ambele în Moscova. După care, duminică, i-a acuzat pe cetățenii săi care s-au organizat pentru a vota la o distanță mai mică de domiciliul lor de turism electoral. Aparent este ilegal să vrei să mergi să votezi.

Ilegal a devenit și să îți faci campanie electorală online. Dacă ești prea prezent online, le termini internetul celor buni. Am văzut asta și în motivările CCR, o vedem constant în alegațiile Expert-Forum, principalul agent ong-stic al SIS în România.

La comanda Expert Forum, organizație al cărei director executiv, Laura Ștefan, lucrează pentru guvernul Republicii Moldova, CNA a cerut TikTok interzicerea a zeci de conturi care promovau adversari ai PAS. Asta deși CNA nu are competență teritorială în Republica Moldova și nu avea absolut niciun drept să se implice în alegerile de acolo. Dar, dacă tot a făcut-o, mă întreb cum va sancționa posturile de televiziune din România care au continuat să facă propagandă electorală în favoarea PAS după încetarea campaniei electorale peste Prut. Inclusiv duminică, în timp ce se vota nu doar la Chișinău, ci și în cele 23 de secții de votare de pe teritoriul României.

În Moldova, ziariștii au devenit agenți instigatori în acțiuni sub acoperire (cum, oare, mai poți acționa sub acoperire când poza ta a fost difuzată de toate canalele media și pe toate rețelele sociale, de un an încoace?), martori ai acuzării în procese politice (politice pentru că sunt procese în care sunt judecați politicieni și faptele lor în calitate de politicieni), iar sentințele sunt pronunțate în cadrul unor seriale TV cu 10 episoade.

Acum toată lumea știe că Plahotniuc a ucis minim 6 oameni, a făcut trafic de copii, de femei și de droguri, a cumpărat toată clasa politică trecută, prezentă și viitoare și a furat toți banii furați din Moldova de pe vremea lui Ștefan cel Mare încoace. Nu a fost condamnat încă de justiție, dar asta este doar o formalitate.

Și că tot veni vorba despre Plahotniuc, una dintre acuzațiile aduse acestuia, de data asta de procurori, este că folosea identități și acte false. O acuzație extrem de valabilă și în sprijinul căreia, de data asta, există dovezi. În același timp, o ziaristă din Republica Moldova prezintă public, într-un material video, cum își creează în Photoshop un document de identitate fals pe care pretinde că l-a folosit pentru a-și deschide un cont într-o bancă. Două ilegalități flagrante, practic un autodenunț. Doar că fapta a fost făcută pentru o cauză bună și, în loc de mandat de arestare, i-a adus numeroase premii și recunoaștere regională.

Duminică, 28 septembrie 2025 am asistat la o spectaculoasă victorie a PAS în Moldova. Nu putem spune, neapărat, că a fost și o victorie a democrației. Am forța prea mult realitatea.

Cea mai mare problemă a Republicii Moldova, însă, rămâne numărul imens de infractori identificați, tot duminică, de președinta Maia Sandu. Este foarte greu de crezut că multe dintre țările UE vor accepta ca o țară cu 2 milioane de hoți și trădători (aproape jumătate din populație) să devină membră a Uniunii.

Degeaba au câștigat alegerile „pro-europenii”, dacă prima lor măsură fermă va trebui să fie, după ce scumpesc combustibilii și energia, să transforme jumătate din țară în lagăr.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Bromhidroza, afecțiunea care poate transforma mirosul corporal într-o adevărată problemă socială
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!