Prima pagină » Video » Ce trebuie să știi când îți alegi fondul de PENSII pilon 2. Atenție, riști să pierzi 120.000 de euro dacă nu afli la timp. Gândul îți oferă sfatul expertului

Ce trebuie să știi când îți alegi fondul de PENSII pilon 2. Atenție, riști să pierzi 120.000 de euro dacă nu afli la timp. Gândul îți oferă sfatul expertului

Oana Zvobodă

Pensiile administrate privat sunt o soluție sigură de economisire prin care îți poți suplimenta venitul din pensia de la stat. Ce sumă îți aduc când ieși la pensie? Un angajat trebuie să știe că alegerea fondului de pensie este esențială pentru a obține un randament cât mai bun.

„Fondurile de pensii private, spre deosebire de pensia publică, se bazează pe investirea sumelor cu care contribui. Pe scurt, pensia publică, pensia de la stat, cum o știm toți, înseamnă să iei bani din taxele salariaților care lucrează acum, să iei acei bani prin ceea ce se numește contribuție de asigurări sociale, CAS, iei acei bani și cu acei bani plătești pensionarii din ziua de astăzi. Este un sistem care se numește distributiv sau redistributiv, pentru că pur și simplu redistribuie banii dintr-o parte într-alta.

Pensiile private și aici vorbim atât de pilon doi, cât și de pilon trei, iau banii cu care tu contribui și pun într-un cont special pe numele tău, pe care îi investesc până la vârsta când tu vei putea să retragi acei bani. Vedem că nu mai vorbim de un sistem care doar distribuie banii, vedem un sistem care acumulează bani și nu numai banii cu care tu contribui, ci inclusiv rezultatul investițional.

Și ca să ne facem o idee despre ce înseamnă rezultat investițional, gândiți-vă că pensiile private la momentul actual au ajuns la 180 de miliarde de lei, 60 de miliarde de lei sunt doar profit. Deci avem aproape o treime din întregul volum de active al fondurilor de pensii private reprezintă profitul obținut în cei 17 ani de când avem sistem de pensii private”, a explicat, pentru Gândul, fondatorul desprepensiiprivate.ro George Moț.

Randament, cost și risc

În pilonul doi, sumele cu care contribuim sunt garantate. Concret, nu putem pierde bani.

„Alegerea fondului de pensii private este o opțiune personală și ține cont și de circumstanțele fiecăruia dintre noi. Dar, ca regulă generală, întotdeauna sunt cel puțin trei elemente la care ar trebui să ne uităm atunci când alegem un fond de pensii private, și anume randament, cost și risc. Gândiți-vă la ele ca la niște ingrediente pentru un aluat. Ele în sine, dacă ne uităm doar la unul sau doar la două dintre ele, nu au nicio relevanță, ci trebuie să le combinăm. Trebuie să găsim soluția să le punem împreună pentru a afla care este soluția perfectă pentru fiecare dintre noi. Și bineînțeles, acesta este un minim. Nu trebuie să fie, nu este exhaustiv, nu ar trebui să ne oprim aici, ci putem să ne uităm și la alte elemente.

Foarte important de știut este faptul că în pilonul doi sumele cu care contribuim sunt garantate, deci nu putem să pierdem bani sub ceea ce am contribuit. La pilonul trei, ceea ce se numește pensie facultativă, există aceeași garanție, doar că aici nu este obligatorie. Totuși trebuie să știm că trei din cele zece fonduri de pensii facultative oferă această garanție. Poate este un element de care vrem să ținem cont și atunci când ne alegem fondul de pensii private. De asemenea, să nu uităm și de deductibilități fiscale. Fondurile de pensii facultative beneficiază de deductibilități fiscale”, a precizat George Moț.

În ultimii ani, și pilonul trei a devenit foarte popular.

„Pilonul trei a devenit foarte popular ca beneficiu extra-salarial. Și aici ce înseamnă acest beneficiu extra-salarial? Înseamnă că sunt angajatori care oferă angajaților lor, se oferă să le plătească contribuția la un fond de pensii pilon trei și este dublu avantaj. 1 – tu ca salariat primești bani gratis, cum ar veni. 2- poți să contribui și tu ca salariat și beneficiezi de deduceri la impozitul pe profit.

Dar ghici ce? Si pentru angajatori este o soluție bună, pentru că inclusiv angajatorul va beneficia de scutire a impozitului pe profit. Ambele scutiri sunt în limita a câte 400 euro, 400 euro pentru angajat, 400 euro pentru pentru angajator. Aceasta este limita anuală și sunt discuții la momentul actual și am văzut o inițiativă în Senat ca această limită să fie eliminată și practic să fie nelimitat nivelul deductibilități, ceea ce ar fi o veste extraordinar de bună pentru participanți”, a completat acesta.

Diferența între cel mai slab și cel mai bun fond de pensii

Ce ar trebui să știe un tânăr atunci când se angajează? Dacă fondul de pensii de pilon doi nu a fost ales, atunci se va repartiza aleatoriu și se pot pierde sume importante de bani.

„Ar trebui să știe că dacă nu își alege un fond de pensii de pilon doi, va fi repartizat aleatoriu. Ce înseamnă această repartizare aleatorie? Înseamnă că intră ca într-un fel de loterie unde este alocat în mod întâmplător, de aici cuvântul aleatoriu, la unul din cele șapte fonduri de pensii existente.

Dar ce aș vrea să mai știe acel tânăr este că există diferențe între fondurile de pensii private și dacă are nenorocul să fie repartizat la cel mai slab fond de pensii private, acesta riscă să piardă undeva până la 600.000 lei în valoarea pensiei lui finale. Adică undeva la 120.000 euro sau de un apartament cu trei camere. Pentru un tânăr de 25 de ani cu salariu mediu pe economie, aceasta va fi diferența între cel mai slab și cel mai bun fond de pensii atunci când va ajunge la vârsta pensionării”, a conchis el.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!