Prima pagină » Actualitate » Lider sindical dă lecții despre colectarea taxelor șefului ANAF: „Zacusca și dulceața făcute în casă nu influențează GAP-ul de TVA”

Lider sindical dă lecții despre colectarea taxelor șefului ANAF: „Zacusca și dulceața făcute în casă nu influențează GAP-ul de TVA”

Ruxandra Radulescu
Lider sindical dă lecții despre colectarea taxelor șefului ANAF:

Dorin Modure, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Fiscală „Solidaritatea”, i-a transmis un mesaj dur șefului ANAF, Adrian Nica, în urma declarațiilor acestuia potrivit cărora produsele realizate în gospodărie pentru autoconsum, precum gemul sau zacusca, influențează colectarea TVA-ului. 

Dorin Modure a transmis că produsele preparate în casă, din materie primă proprie, destinate autoconsumului, nu afectează GAP-ul de TVA, care reprezintă diferența dintre ceea ce se colectează și ceea ce trebuie colectat.

„Ca să fie foarte clar pentru toată lumea, inclusiv pentru președintele ANAF. Zacusca și dulceața făcute în casă pentru autoconsum nu intră și nu influențează în niciun fel în GAP-ul de TVA.

Nici nu ar avea cum, deoarece acestea nu se comercializează, ci se consumă în gospodărie, exact ca și toată mâncarea care se face în casă. Prin urmare, acestea nu sunt purtătoare de TVA, iar dacă «bunica» le-ar comercializa la negru, ar intra la evaziune fiscală, nu neapărat în GAP-ul de TVA”, a scris Modure pe pagina sa de Facebook.

Care este diferența dintre evaziunea fiscală și GAP-ul de TVA

Modure a explicat că GAP-ul de TVA și evaziunea fiscală sunt două fenomene diferite din punct de vedere juridic, cauzate de factori diferiți.

„Pe scurt: evaziunea reprezintă o sustragere intenționată de la plata taxelor. GAP-ul de TVA reprezintă diferența între TVA de plată declarat în principiu de către contribuabili, sau TVA ce ar putea fi colectat în condiții ideale, și TVA efectiv colectat de către ANAF.

Cu alte cuvinte, GAP-ul de TVA este diferența intre ce ar trebui să colecteze ANAF și ce poate colecta efectiv, având în vedere legislația, procedurile fiscale și personalul existent”, a precizat liderul sindical.

Legislația insolvenței și cadrul fiscal actual, adevăratele cauze pentru GAP-ul de TVA

Dorin Modure a criticat, de asemenea, legislația insolvenței și cadrul fiscal actual, doi factori care generează GAP-ul de TVA și lasă ANAF fără posibilitatea de a recupera datoriile.

„Poate că cea mai mare parte a GAP-ului de TVA este formată și permisă de legea insolvenței, care îi permite oricui să înființeze câte firme dorește, să acumuleze datorii către stat, inclusiv TVA, iar în final să le introducă în insolventă, bineînțeles după ce își înstrăinează tot patrimoniul, fără să mai plătească nimic către stat.

Normal că ANAF nu va mai recupera TVA, pentru că efectiv nu mai are de unde, dar asta datorită proastei legislații și nu a ineficienței personalului. Exact la fel, evaziunea fiscală este foarte mare deoarece legea evaziunii fiscale aproape că stimulează acest fenomen. Nu poți să ai prevederi care te exonereaza de la raspundere dacă faci evaziune de până la un milion, in cazul în care, DACĂ ești prins de ANAF, returnezi suma respectivă”, spune acesta.

„ANAF este trimisă să lupte doar în izmene și cu mâinile goale, uneori legată și la ochi”

Modure subliniază și presiunea asupra angajaților ANAF:

„În tot acest timp, pe ANAF, în special pe activitățile de inspecție fiscală, antifraudă, colectare și executare silită, se pune o presiune fantastică, iar angajații din aceste compartimente sunt amenințați în mod constant că vor fi dați afară, că sunt incompetenți și vinovați de nivelul evaziunii și al GAP-ului de TVA, fiind obligați chiar să încalce legislația fiscală numai să aducă mai mulți bani la buget.

Altfel spus, cu armata de evazioniști, foarte bine pregătită și echipată, ANAF este trimisă să lupte doar în izmene și cu mâinile goale, uneori legată și la ochi”.

Liderul sindical a mai adăugat că actualii guvernanți și conducătorii ANAF „suferă de sindromul drobului de sare”.

„Se plâng că e mare evaziunea și GAP-ul de TVA, dar nu fac absolut nimic ca să înlăture cauzele acestor fenomene, încăpăținându-se să încerce, fără mare succes, să combată efectele acestora. Sau, după o opinie majoritară printre colegii mei, poate că nu suferă de nimic și totul e intenționat?!”, a spus acesta.

Adrian Nica, șef ANAF: „Gemul făcut din grădina din spate e calculat la GAP-ul de TVA în România”

În urma discuțiilor pe care reprezentanții români le-au avut cu membrii Comisiei Europene, șeful ANAF, Adrian Nica, a făcut o serie de declarații controversate, care au stârnit reacții puternice. Acesta a precizat că GAP-ul de TVA este afectat și de produsele preparate în casă, pentru autoconsum, și a dat exemplu, în acest sens, gemul.

„Când vorbim de gap-ul de TVA, în mod special, asta încercăm să facem și noi, să ne prezentăm mai bine și mai corect către Comisia Europeană. Este de notorietate discuția apărută în spațiul public, de producția pe care România o înregistrează, fiind specificul acestei țări atunci când vorbim de autocosum. Și, ca să dau câteva exemple clare încă în acest moment, modul în care tratăm gemul pe care îl face-n casă bunica.

Deci gemul făcut din grădina din spate e calculat la gapul de TVA în România, da.

Este calculat astăzi la gapul de TVA. Asta ne-a evaluat comisia.”

FOTO: Envato


Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ai băut? Mașina NU mai pornește! Noua regulă UE care schimbă șoselele
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
TRAGEDIA prin care a trecut Anca Serea. Motivul pentru care primul ei soț a murit la doar 36 de ani
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Cum au construit romanii drumuri atât de drepte?