Prima pagină » Știri externe » GESTUL făcut de un bărbat după o ceartă cu soția, în timp ce ea conducea mașina în care se aflau și copiii lor. „Regretă răul pe care l-a făcut”

GESTUL făcut de un bărbat după o ceartă cu soția, în timp ce ea conducea mașina în care se aflau și copiii lor. „Regretă răul pe care l-a făcut”

GESTUL făcut de un bărbat după o ceartă cu soția, în timp ce ea conducea mașina în care se aflau și copiii lor. „Regretă răul pe care l-a făcut”
FOTO - Caracter ilustrativ

Un bărbat francez, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare de către Tribunalul Judiciar din Laval, vineri, fiind acuzat de violențe comise asupra familiei sale.

Printre altele, el ar fi provocat un accident rutier, după o ceartă cu soția, în timp ce în mașină se aflau și cei doi copiii ai familiei, potrivit FranceBleu.fr.

Pe lângă pedeapsa primită, bărbatul violent a primit și obligația de a urma un tratament psihologic timp de doi ani. De asemenea, el mai trebuie să plătească 500 de euro fiecăruia dintre cei doi copii.

El s-a arătat extrem de agresiv față de familia sa, de două ori în acest an, în zona Coëvrons, din Franța, dar în instanță s-a arătat timid și rușinat, rostind puține cuvinte, o atitudine care contrastează puternic cu brutalitatea de care a dat dovadă în două rânduri în cursul anului, comentează sursa citată.

În data de 23 februarie, la Évron, în timpul unei dispute cu partenera sa, acesta a lovit-o de mai multe ori peste față, de față cu copiii lor, în vârstă de 2 și 12 ani (fiul său și fiica partenerei).

Apoi, bărbatul și-a pierdut controlul și a devastat apartamentul: a spart mobilierul și a răsturnat lucruri peste tot.

„În Livet, în luna august, a avut loc un nou «moment de pierdere a controlului»”, după cum a relatat avocata sa.

Fiind pasager în mașină, alături de toată familia, bărbatul a tras brusc frâna de mână în timp ce vehiculul rula cu 80 km/h, într-un nou acces de furie.

Mașina s-a răsturnat pe o distanță de aproximativ 50 de metri, dar – din fericire -copiii și femeia au scăpat doar cu câteva zgârieturi și o mare sperietură.

„Regretă răul pe care l-a făcut. Bărbatul și partenera sa au început o terapie de cuplu, deoarece «ea a decis să-i mai ofere o a doua șansă»”, a declarat avocata apărării.

FOTO – Caracter ilustrativ: Shutterstock

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DETALII EXPLOZIVE! Rețeaua din spatele „Regelui TikTok-ului”! Cum ar fi fost influențați alegătorii de Bogdan Peșchir
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
Mediafax
STENOGRAME EXPLOZIVE: Un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok! Cum a fost deturnată campania lui Ciucă
Click
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!