Prima pagină » Actualitate » Mihai Rotaru, reacție tranșantă în „războiul” Rădoi – Baiaram. „Noi vrem PERFORMANȚĂ”

Mihai Rotaru, reacție tranșantă în „războiul” Rădoi – Baiaram. „Noi vrem PERFORMANȚĂ”

Mihai Rotaru, reacție tranșantă în „războiul” Rădoi - Baiaram. „Noi vrem PERFORMANȚĂ”
Mihai Rotaru, reacție tranșantă în „războiul” Rădoi - Baiaram / Sursa FOTO: prosport.ro

Universitatea Craiova a remizat cu FC Noah, în grupa din Conference League, scor 1-1, partidă disputată joi seară, în Bănie, pe „Ion Oblemenco”. Meciul a fost precedat de un conflict care l-a avut în prim-plan pe Ștefan Baiaram, cel mai mediatizat jucător al Craiovei în momentul de față.

Pentru că nu a fost anunțat titular de Mirel Rădoi, mijlocașul stânga a avut o reacție nervoasă, iar de aici și până la o pedeapsă pe loc aplicată de staff-ul tehnic nu a mai fost decât un pas.

„Am încredere total în Rădoi”

Pe care antrenorul principal al oltenilor l-a făcut fără să stea pe gânduri: pentru gestul său, Baiaram a fost exclus din lot, fiind trimis în tribune să urmărească meciul cu Noah.

La finalul partidei, finanțatorul Mihai Rotaru a comentat decizia lui Rădoi. Printre altele, patronul Universității a vrut să transmită și un mesaj clar pentru tot lotul „Științei” – are încredere totală în antrenorul echipei, iar deciziile sale sunt literă de lege pentru jucători!

„Nu se pune problema să fi existat un conflict verbal înainte de meci, este exclus. A fost decizia antrenorului, iar eu am încredere totală în el. Mirel Rădoi este un tehnician cu experiență, pregătește foarte bine partidele și știe ce face. Noi vrem performanță, iar performanța vine doar prin muncă și disciplină”, a declarat Rotaru pentru gsp.ro.

„Nu vreau neapărat pe Baiaram, Teles, Cicâldău sau Isenko în primul 11, vreau doar ca echipa să câștige și să joace frumos. Dacă Mirel a decis ceva, o face pentru binele echipei”, a închis subiectul Rotaru.

Rădoi dezvăluie ce s-a întâmplat

La conferința de presă, Mirel Rădoi a dezvăluit ce s-a întâmplat înainte de partida cu FC Noah:

„Lucrurile sunt simple. Când am anunțat echipa în vestiar, nu a acceptat decizia să nu fie titular. A dat în ușă, a fost nervos. Prefer să nu fie introdus deloc decât să ia «roșu» că e nervos.

E treaba lui, nu e problema mea. Nu i-am comunicat nimic. În momentul în care a avut reacția aia, eu nu dau explicații. El trebuie să accepte decizia antrenorului. Lucrurile sunt simple. Eu am anunțat echipa, el a avut reacția și după am spus că nu o să mai facă parte din lot.

Și pentru mine, și pentru echipă e un jucător important. Depinde de el dacă acceptă alegerile. Nimeni, cât o să fiu eu la echipă, nu va avea locul de titular garantat. A ieșit cu crampe într-un meci. La vârsta asta?”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Universitatea Craiova – FC Noah, în Conference League. Mirel Rădoi a vorbit despre contrele cu Mircea Lucescu

7 ani fără inegalabilul Ilie Balaci! Ce MESAJ emoționant a postat fiica Lorena

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial